Skip to content

Într-o poziție tranșantă, Iranul pune SUA să aleagă între două opțiuni. „Lumea vede masacrul din Liban”

Statele Unite „trebuie să aleagă între încetarea focului sau continuarea războiului prin intermediul Israelului”, a afirmat miercuri șeful diplomației iraniene, Abbas Araqchi, potrivit căruia Washingtonul „nu le poate avea pe ambele”, informează agenția spaniolă de presă EFE.

„Termenii încetării focului între Iran și Statele Unite sunt clari”, a subliniat ministrul iranian de Externe, după seria de bombardamente a Israelului asupra Libanului, care au provocat până acum 254 de morți și 1.164 de răniți.

„Lumea vede masacrul din Liban. Mingea este în terenul SUA și lumea așteaptă să vadă dacă își va respecta angajamentele”, a insistat Abbas Araqchi, potrivit Agerpres.

Iranul și SUA au convenit în noaptea de marți spre miercuri asupra unui armistițiu de două săptămâni, perioadă în care vor negocia încheierea războiului început pe 28 februarie.

Araqchi a făcut referire la acordul anunțat de prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, care prevedea „un armistițiu pretutindeni, inclusiv în Liban și în alte locuri”.

Totuși, mai târziu, președintele american Donald Trump a afirmat că atacurile Israelului împotriva Hezbollah în Liban sunt o „ciocnire” separată de războiul purtat alături de Israel împotriva Iranului și, prin urmare, nu fac parte din armistițiul temporar obținut cu Teheranul.

Alte țări, precum Egiptul și Qatar, două dintre statele care au colaborat la eforturile pentru a se ajunge la armistițiul de două săptămâni, au condamnat de asemenea „atacurile brutale” lansate miercuri de Israel împotriva Libanului și au cerut intervenția „imediată” a comunității internaționale.