Accenture și Academia de Studii Economice au inaugurat o sală de curs ultramodernă unde studenții vor beneficia de sesiuni de formare valoroase care îi vor pregăti pentru joburile de mâine
Accenture și Academia de Studii Economice din București au inaugurat astăzi Sala Robert Schumann – Accenture Student Lab, o sală de curs ultramodernă, după o investiție de peste 200.000 de dolari.
“Colaborarea dintre Accenture și ASE este în beneficiul studenților. Prin această nouă sală de curs ne-am propus să realizăm un spațiu de discuții și dezbateri despre cum se schimbă lumea și cum putem face din această schimbare un instrument puternic, atât pentru companii, cât și pentru oameni. Un spațiu care să aducă împreună studenți, profesori și experți și parteneri ai Accenture”, a declarat Gianrodolfo Tonielli, Country Manager Accenture România.
Studenții Academiei de Studii Economice vor avea la dispoziție un curriculum de programe de studiu pentru anul universitar 2022-2023 care va cuprinde subiecte precum Metaverse și robotică, ateliere pe teme de transformare a afacerilor, cum ar fi HR, contabilitate, achiziții și lanțuri de aprovizionare, precum și discuții despre tehnologii, cum ar fi SAP, AI și Salesforce. În plus, experții Accenture îi vor ajuta pe studenți să se pregătească pentru provocările cu care s-ar putea confrunta în construirea carierei precum pregătirea pentru un interviu, redactarea unui CV sau prezentarea în fața unui recrutor.
”Parteneriatul dintre ASE București și Accenture România este unul de o importanță ridicată pentru noi. Doar prin intermediul acțiunilor comune putem asigura o dezvoltare locală mai bună pentru comunitățile din care facem parte. Această investiție este una dintr-un program mai larg de modernizare și digitalizare în care Academia de Studii Economice din București alături de partenerii noștri din mediul de afaceri ni l-am asumat, astfel încât să le putem oferi studenților și cadrelor didactice soluții digitale de ultimă generație”, a declarat prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector ASE București.
Accenture Student Lab are o capacitate de 35 de locuri și se află în cadrul clădirii „Ion N. Angelescu”, la etajul 2. Sala include o soluție audio-video de ultimă generație, un sistem inteligent de rezervare, iluminare automatizată și mobilier modern. Sistemul de afișare este reprezentat de un video proiector cu tehnologie laser și un ecran electric cu o diagonală de 2,9 m. Laboratorul beneficiază de un sistem de tip “bring your own conference”, prin intermediul căruia se poate iniția o video conferință direct de pe laptopul prezentatorului utilizând camera, microfonul, ecranul și sistemul audio al sălii. Pentru renovarea și amenajarea Accenture Student Lab s-au folosit materiale și mobilier sustenabile.
Accenture investește constant în programe educaționale în domeniile STEM (din limba engleză – Science, Tehnology, Engineering and Mathematics) destinate atât elevilor, cât și studenților din întreaga țară. Prin activitățile de consolidare a competențelor destinate studenților de astăzi, Accenture își propune să inspire încredere în puterea tehnologiei și să încurajeze capacitatea de a o folosi pentru a îmbunătăți modul în care lumea funcționează și trăiește.
Articol susținut de Accenture