Sari direct la conținut

„Acest standard nu a fost respectat”. Șeful Astronomer și-a dat demisia după momentul viral de la concertul Coldplay

HotNews.ro
„Acest standard nu a fost respectat”. Șeful Astronomer și-a dat demisia după momentul viral de la concertul Coldplay
Andy Byron și Kristin Cabot. Foto: Captură video

Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer Inc. și-a dat demisia după ce a fost surprins de camerele de filmat la un concert în timp ce ținea în brațe o femeie care nu era soția lui, a anunțat compania, potrivit Reuters.

Compania a publicat un comunicat pe LinkedIn în care preciza că liderii săi „trebuie să dea tonul atât în ceea ce privește conduita, cât și responsabilitatea, iar recent, acest standard nu a fost respectat”.

În comunicat s-a precizat că Andy Byron și-a prezentat demisia din funcția de director general și că acest lucru a fost acceptat de consiliul de administrație.

Byron a fost suspendat vineri, iar directorul de produs Pete DeJoy a preluat funcția de director general interimar.

Byron și directorul de resurse umane al Astronomer, Kristin Cabot, au fost surprinși de camerele de filmat la concertul Coldplay de miercuri din Massachusetts, într-un clip jenant care a devenit rapid viral.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că cei doi erau singurii angajați ai firmei surprinși de cameră. Purtătorul de cuvânt nu a răspuns la solicitarea de a comenta situația profesională a lui Cabot.

Odată ce Byron și Cabot și-au dat seama că erau afișați pe un ecran gigant din interiorul stadionului Gillette în timp ce se îmbrățișau, Byron s-a ascuns, iar Cabot și-a acoperit fața cu mâinile și s-a întors cu spatele.

Solistul Coldplay, Chris Martin, a reacționat spunând: „Fie au o aventură, fie sunt doar foarte timizi”.

Internauții s-au apucat imediat de treabă și i-au identificat pe Byron și Cabot după profilurile lor de pe rețelele sociale, iar apoi compania lor a confirmat că este vorba despre ei.

INTERVIURILE HotNews.ro