„Un atac masiv” a lovit rețeaua de trenuri de mare viteză din Franța / Haos pentru 800.000 de călători / Cine sunt primii suspecți ai „actului de sabotaj”
Rețelele de trenuri de mare viteză Atlantic, Nord și Est ale SNCF au fost grav perturbate vineri dimineață de o serie de incendii „coordonate” care au afectat instalațiile de cale ferată, au declarat surse ale operatorului feroviar pentru AFP. Aproximativ 800.000 de călători au fost afectați, potrivit datelor oficiale, în ziua în care are loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.
Un „atac masiv” asupra rețelei feroviare franceze de mare viteză, care va provoca perturbări până la sfârșitul weekendului, afectează 800.000 de pasageri, a declarat vineri directorul general al SNCF. Atacurile coordonate asupra rețelei feroviare vor alimenta un sentiment de îngrijorare înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, care va avea loc vineri, în inima Parisului, scrie Reuters.
Hotnews transmite cele mai importante informații ale zilei tensionate din Franța:
Compania feroviară franceză SNCF a anunțat vineri că „toate transporturile destinate echipelor acreditate pentru Jocurile Olimpice de la Paris” vor fi asigurate sâmbătă, după ce acte de sabotaj au perturbat grav traficul TGV pe rețeaua franceză potrivit AFP.
În total, „800.000 de pasageri” ar urma să fie afectați în weekend de consecințele acestui atac, însă situația ar trebui să se îmbunătățească semnificativ în cursul weekendului, potrivit SNCF.
Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat vineri sabotajul asupra rețelei feroviare franceze, care a perturbat grav traficul feroviar cu doar câteva ore înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice, și a sperat că evenimentul sportiv va fi „un succes”.
„Astăzi am aflat de rapoarte privind atacuri asupra instalațiilor și liniilor de cale ferată. Acest tip de lucru este absolut condamnabil”, a declarat cancelarul german într-o declarație de presă la Paris.
Pe de altă parte, meteorologii anunță ploi abundente în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de vineri, un meteorolog vorbind chiar despre un „dezastru” pentru ceremonia fără precedent în aer liber din inima Parisului, scrie Reuters.
Peste 300.000 de spectatori sunt așteptați pe malurile Senei atunci când atleții vor defila prin inima Parisului pe o flotilă de barje și bărci fluviale, în cadrul unei ceremonii de deschidere extravagante care va fi urmărită de o audiență globală de miliarde de persoane.
O sursă din serviciile de securitate intervievată de Le Figaro a precizat că incendierea instalațiilor SNCF este, în general, o acțiune folosită de militanții de extrema-stângă.
Două surse din serviciile de securitate declaraseră și pentru Reuters că suspiciunile inițiale se îndreaptă către militanți de stânga sau activiști de mediu.
Nu există deocamdată dovezi care să susțină această pistă.
Ministrul Transporturilor Patrice Vergriete a anunțat vineri că traficul feroviar începe să se redreseze, în special pe linia de mare viteză Atlantic, unde niciun tren nu a circulat din această dimineață.
„În stațiile Montparnasse și Bordeaux, care au fost cele mai afectate, ar trebui să vedem din nou un tren din trei în această după-amiază. Lucrurile se îmbunătățesc deja”, a declarat ministrul la TF1, lăudând activitatea echipelor SNCF Réseau.
„Nu veniți neapărat în gară dacă nu aveți confirmarea trenului dumneavoastră”, a reamintit totuși Patrice Vergriete.
Jurisdicția Națională de Combatere a Criminalității Organizate (Junalco) a preluat ancheta privind daunele deliberate provocate SNCF, a anunțat procurorul general al Parisului.
Laure Beccuau a precizat, într-un comunicat de presă, că a fost deschisă o anchetă pentru infracțiuni precum deteriorarea bunurilor, de natură să aducă atingere intereselor fundamentale ale națiunii, infracțiuni împotriva unui sistem de prelucrare automată a datelor și asociere în vederea comiterii acestor infracțiuni și delicte.
O anchetă a fost, de asemenea, deschisă pentru distrugere și tentativă de distrugere prin mijloace periculoase, infracțiuni care se pedepsesc cu douăzeci de ani de închisoare și cu o amendă de 150.000 de euro, a adăugat ea.
Ancheta este efectuată pentru fiecare locație unde au fost comise faptele de către secțiile de cercetare ale jandarmeriei vizate.
Nimeni nu a revendicat deocamdată responsabilitatea pentru actele de sabotaj. Dar două surse din serviciile de securitate au declarat că suspiciunile inițiale se îndreaptă către militanți de stânga sau activiști de mediu, scrie Reuters.
Premierul Gabriel Attal a anunțat că serviciile de informații sunt implicate în operațiunile de identificare a vinovaților pentru actele de sabotaj.
„În această dimineață devreme, au avut loc acte de sabotaj asupra instalațiilor SNCF, în mod planificat și coordonat. Consecințele pentru rețeaua feroviară sunt masive și grave”, a spus Attal.
„Aș dori să-mi exprim recunoștința față de pompierii noștri care au intervenit la locurile afectate și față de personalul SNCF care va efectua lucrările necesare pentru a restabili rețeaua. Sunt alături de toți francezii, toate familiile, care se pregăteau să plece în vacanță. Le împărtășesc furia și le salut răbdarea, înțelegerea și spiritul civic”, a continuat premierul.
„Serviciile noastre de informații și agențiile de aplicare a legii sunt mobilizate pentru a-i găsi și pedepsi autorii acestor acte criminale”, a mai spus șeful guvernului.
Deutsche Bahn, operatorul feroviar din Germania, a avertizat vineri cu privire la perturbări ale rețelei sale feroviare pe distanțe lungi și a cerut pasagerilor să își verifice conexiunea înainte de a călători. Anunțul a venit după atacul asupra infrastructurii feroviare din Franța.
„Din cauza daunelor provocate de vandalism, serviciile pe distanțe lungi ale Deutsche Bahn între Franța și Germania sunt supuse pe termen scurt anulărilor și întârzierilor”, a declarat operatorul feroviar de stat într-un anunț pe site-ul său.
Potrivit Le Monde, actele de sabotaj au avut loc la Courtalain (Eure-et-Loire), Croisilles (Pas-de-Calais), Pagny-sur-Moselle (Meurthe-et-Moselle), în timp ce un altul a fost dejucat la Vergigny (Yonne).
Cotidianul francez a realizat și o hartă a liniilor afectate șți a locurilor unde au avut loc incendiile care au afectat instalațiile TGV.
Operațiunea de sabotaj împotriva SNCF „nu rezultă dintr-un incident de securitate cibernetică”, a declarat pentru Le Parisien Agenția Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI) , „garda de corp” digitală responsabilă de protejarea statului și a celor mai sensibile companii împotriva atacurilor cibernetice .
Un „act criminal revoltător”
Un „atac masiv” asupra rețelei feroviare franceze de mare viteză, care va provoca perturbări până la sfârșitul weekendului, afectează 800.000 de pasageri, a declarat vineri directorul general al SNCF, Jean-Pierre Farandou, într-o conferință de presă.
Condamnând un „act criminal revoltător”, ministrul transporturilor, Patrice Vergriete, a vorbit despre „consecințe foarte grave” pentru traficul feroviar, într-un moment de vârf al vacanțelor de vară, la care se adaugă ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris de vineri seara.
Actele au fost „în mod evident coordonate”, a declarat anterior o sursă din compania SNCF, operatorul feroviar de stat, pentru AFP. Dar nimeni nu a revendicat încă această operațiune de „sabotaj”, potrivit sursei apropiate cazului.
Operatorul feroviar de stat a precizat că mai multe incendii au vizat instalații de-a lungul liniilor care leagă Parisul de orașe precum Lille în nord, Bordeaux în vest și Strasbourg în est.
Mai multe linii TGV, inclusiv Eurostar, au fost afectate
Mai multe linii de mare viteză au fost afectate.
Linia Atlantique: circulație întreruptă după un „act de vandalism la Courtalain (Eure-et-Loir)”. Compania se așteaptă la „întârzieri de la 30 de minute la 1 oră și 10 minute” în trenurile TGV, Intercités și Ouigo.
Între Paris și Lille: circulația este întreruptă de la ora 5.15 în urma „unui act de vandalism în sectorul Arras”. Potrivit informațiilor Le Monde, actul s-a produs la Croisilles, în departamentul Pas-de-Calais.
Pe linia Est: un „act de vandalism în apropiere de Pagny-sur-Moselle” provoacă perturbări majore ale traficului. SNCF prevede întârzieri de „până la 45 de minute”. Trenurile spre Reims și Châlons-en-Champagne „nu sunt afectate”, precizează SNCF.
Linia sud-est: un act de vandalism a fost „dejucat” la Vergigny, în departamentul Yonne.
Toate trenurile Eurostar care pleacă și sosesc la Gare du Nord (Paris) au fost, de asemenea, afectate de acest „atac masiv”. În prezent, acestea înregistrează o întârziere de o oră pe site-ul companiei, care sfătuiește călătorii să își amâne călătoria.
Un sentiment de îngrijorare
Pentru a face față haosului așteptat în gările pariziene, prefectul poliției din Paris, Laurent Nunez, a anunțat pe FranceInfo că a mobilizat „personal suplimentar”.
Acesta a îndemnat călătorii să își amâne deplasările. Reparațiile sunt în curs, dar traficul va fi grav perturbat cel puțin până la sfârșitul weekendului. Trenurile au fost trimise înapoi la punctele lor de plecare.
Atacurile coordonate asupra rețelei feroviare vor alimenta un sentiment de îngrijorare înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, care va avea loc vineri, în inima Parisului, scrie Reuters.
Franța desfășoară o operațiune de securitate fără precedent pe timp de pace pentru a asigura securitatea evenimentului, cu peste 45.000 de polițiști, 10.000 de soldați și 2.000 de agenți de securitate privați desfășurați.
Lunetiștii vor fi pe acoperișuri, iar dronele vor supraveghea din aer.
Ministra Sportului, Amelie Oudea-Castera, a condamnat actele de vandalism. „Este complet îngrozitor”, a declarat ea pentru BFMTV. „A viza jocurile înseamnă a viza Franța”, a adăugat oficiala.