Sari direct la conținut

Activision Blizzard a anunțat „Dragonflight”, o nouă expansiune pentru World of Warcraft

HotNews.ro
World of Warcraft - Dragonflight, Foto: Captura YouTube
World of Warcraft - Dragonflight, Foto: Captura YouTube

Cel mai longeviv şi mai profitabil joc MMORPG din toate timpurile se apropie de un nou capitol, cu lansarea celui de-al nouălea expansion, numit Dragonflight, relatează Polygon și News.ro.

Blizzard a anunţat marţi seara viitorul expansion pentru World of Warcraft, Dragonflight, despre care a făcut publice câteva dintre cele mai importante noi caracteristici şi schimbări care vor întâmpina jucătorii.

Eroii vor reveni în Azeroth, după incursiunea în Shadowlands, unde vor descoperi şi explora Dragon Isles, zona ancestrală a dragonilor. Dragonii vor fi, în mod clar, focusul viitorului joc. Aceştia vor da o clasă nouă şi în acelaşi timp o rasă unică.

Numiţi, Dracthyr Evoker, aceştia vor avea, în funcţie de alegerea jucătorilor, rol ofensiv sau de vindecare a aliaţilor. Dracthyr Evoker vor avea două forme, de dragon şi umană, putând lua parte în luptă fie de partea Alianţei, fie de partea Hoardei.

Ce aduce nou viitorul expansion al World of Warcraft

În Dragon Isles vor exista 5 zone care vor putea fi explorate şi care promit mai mult dinamism. Aici, dragonii vor beneficia de un nou tip de zbor, diferit de cel obişnuit şi disponibil exclusiv doar pentru noua clasă.

Sistemul de talente va fi şi el schimbat, în ceea ce reprezintă o revenire la abordarea din primele jocuri ale seriei, cu două structuri arborescente, una pentru clasă şi una pentru specializarea aleasă.

Alte îmbunătăţiri vor fi aduse sistemelor de profesii şi interfeţei grafice. Aceasta din urmă va oferi posibilitatea aranjării după bunul plac a elementelor grafice.

Blizzard nu a oferit o dată de lansare, însă, ţinând cont că va lansa anul acesta WoW Classic Wrath of the Lich King, cel mai probabil Dragonflight va fi lansat abia anul viitor.

Anunțul vine după ce studioul de jocuri Activision Blizard a fost cumpărat în luna ianuarie a acestui an de către Microsoft pentru 68,7 miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei fondate de Bill Gates.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro