Actualizare: noile măsuri pentru protecţia consumatorilor în domeniul financiar-bancar, ce implică şi cum se aplică
Astfel cum anticipam în urmă cu câteva luni, peisajul legislativ din domeniul financiar-bancar traversează în acest moment o perioadă încărcată de transformări radicale, prima dintre ele vizând noua Lege privind protecţia consumatorilor în ceea ce priveşte costul total al creditării şi cesiunea de creanţe („Legea”).
Promulgată în data de 12 august 2024, în urma respingerii obiecției de neconstituționalitate ridicate cu privire la prevederile sale, Legea introduce schimbări importante în ceea ce priveşte produsele de creditare oferite de instituţiile financiare nebancare, printre care creditele ipotecare şi creditele de consum negarantate cu ipotecă imobiliară cu o valoare maximă de 100.000 lei şi termen de rambursare de maximum 5 ani.
După publicarea în Monitorul Oficial, dispozițiile Legii vor intra în vigoare după expirarea unui termen de 90 de zile. În acest context, subliniem că noile prevederi vor fi aplicabile inclusiv contractelor active la data intrării Legii în vigoare, așadar consumatorii care se vor regăsi în situaţia de a fi parte la un contract cuprinzând dobânzi superioare celor avute în vedere prin noua lege ori costuri totale care depăşesc pragul impus vor avea dreptul să solicite revizuirea contractului de către creditor prin solicitarea reducerii sau ștergerii parțiale a unor obligații, reeșalonării sau refinanțării acestora ori, după caz, prin darea în plată a imobilului ipotecat. Consumatorii pot însă să se adreseze și instanţei, direct sau în urma refuzului creditorului, ori unei entităţi de soluţionare alternativă a litigiilor.
Pentru a acomoda noile praguri, anticipăm că instituțiile financiar bancare vor fi nevoite să modifice contractele în vigoare, iar acest proces va necesita un plus de atenție din partea consumatorilor, pentru a identifica și semnala corespunzător eventualii termeni contractuali care ar putea ascunde dobânzi excesive sub forma unor costuri, comisioane, prime sau alte tipuri de accesorii ale creditului.
Astfel, începând cu data intrării în vigoare a Legii, noile limite aplicabile dobânzii anuale efective („DAE”) sunt stabilite:
- la cel mult 8 puncte procentuale peste dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă, pentru creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare;
- la cel mult 27 de puncte procentuale peste dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă, în cazul creditelor de consum.
În cazul creditelor de consum de o valoare mai redusă, noua reglementare aduce limitări suplimentare, aplicabile în funcţie de valoarea creditului, astfel:
- în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 RON, costul total al creditării nu poate depăşi 1% pe zi;
- în cazul creditelor de consum cu o valoare între 5.001 RON şi 10.000 RON, costul total al creditării nu poate depăşi 0,8% pe zi;
- în cazul creditelor de consum cu o valoare între 10.001 RON şi 25.000 RON, costul total al creditării nu poate depăşi 0,6% pe zi,
iar în toate cele trei cazuri, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului.
Suplimentar, în urma unei operațiuni de cesiune de creanță de la o instituția financiară nebancară către o entitate de recuperare de creanțe, se naște o nouă interdicție, și anume aceea de a percepe de la consumator cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cheltuielile cu executarea silită. Având caracter de normă specială, dispoziția se aplică cu prioritate față de normele civile procesuale care prevăd, ca regulă, imputarea costurilor executării silite în sarcina debitorului.
Material de opinie de Camelia Ianțuc (senior associate) și Sandra Danciu (associate)
Articol susținut de Filip & Company