Sari direct la conținut

Adolescentă de 17 ani, vaccinată din greșeală cu Johnson&Johnson, vaccin aprobat doar peste vârsta de 18 ani. Ce spune Valeriu Gheorghiță

HotNews.ro
Valeriu Gheorghita, Foto: AGERPRES
Valeriu Gheorghita, Foto: AGERPRES

O elevă de 17 ani din Cluj a fost vaccinată din greșeală cu Johnson&Johnson, vaccin neaprobat pentru această vârstă, ci doar de la 18 ani în sus. Tânăra a fost informată, ulterior, că s-a produs o încurcătură și a fost vaccinată cu alt ser decât cele aprobate pentru respectiva grupă de vârstă – Pfizer și Moderna. Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, spune că „nu se anticipează niciun risc” cu privire la starea de sănătate a tinerei.

Valeriu Gheorghiță a declarat că a vorbit cu directorul DSP Cluj, care i-a confirmat acest incident: „A fost, din câte mi s-a transmis, o eroare la momentul triajului. În momentul în care o persoană vine la triaj, se scanează cartea de identitate şi acolo se vede vârsta şi în funcţie de tipul de vaccin se spune dacă este sau nu eligibil, dacă se poate sau nu vaccina. Persoana a trecut de triaj şi a fost vaccinată. Ulterior, în momentul în care s-a încercat să se introducă în RENV vaccinul, evident că nu s-a putut face acest lucru, pentru că a apărut o eroare de introducere, ţinând cont că vaccinul Johnson&Johnson este autorizat în acest moment doar peste vârsta de 18 ani. Sigur că este un lucru care nu trebuie să se întâmple.”

Coordonatorul campaniei de vaccinare spune însă că nu anticipează vreun risc privind starea de sănătate a tinerei: „Nu se anticipează niciun risc. Din punct de vedere al profilului biologic, imunologic, la peste 17 ani, respectiv 18 ani, organismul nu este diferit ca reactogenitate şi ca imunogenitate. Cred că principala recomandare este să ne asigurăm că personalul vaccinator cunoaşte foarte bine instrucţiunile şi le şi respectă.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro