Cronică de film despre tornade. Adrenalină și nu numai

Absolut inutilă și curată pierdere de vreme punerea pe două coloane a Tornadelor. Adică a filmului din 1996 scris de Mchael Crichton și Anne Marie Martin și regizat de John Bunt și a celui creat în 2024 de Lee Isaac Chung, pe baza scenariului datorat Michael Crichton, Mark L.Smith și Joseph Kosinski. Același lucru se întâmplă și dacă încerci să compari și să spui care actriță a fost mai bună. Helen Hunt sau Daisy Edgar-Jones? Și aceasta fiindcă realizatorii filmului din 2024 și care a ajuns în România într-o lună iulie în care vremea și-a făcut de cap parcă mai abitir ca niciodată, au avut grijă să nu împrumute absolut nimic din cea de acum 28 de ani.

Sigur, ambele filme se ocupă de povestea de ani buni la mare modă a vânătorilor de tornade. Adică a oamenilor care își pun viața în primejdie, fie din interese științifice, așa cum o fac în filmul din 2024 Kate Cooper și, într-un anume chip, și Lavi, fie aparent numai din teribilism cum suntem lăsați mult timp a înțelege că ar face-o Tyler Owens și echipa lui, în vederea cunoașterii secretelor acestui fenomen meteorologic. Care, în anumite zone ale Globului, în cazul de față Oklahoma, a dobândit proporții inimaginabile. Vorbindu-se chiar despre epidemii de tornade. Și, tot la fel, ambele pelicule încearcă să formuleze un răspuns la întrebarea dacă omului îi stă în putere să controleze natura. Răspunsul fiind deocamdată, nu.

Mai departe însă lucrurile stau cu totul diferit și aceasta nu doar fiindcă regizorul Lee Isaac Chung și directorul de imagine Daniel Mindel au dispus de mijloace tehnice net superioare celor la care au avut acces confrații lor ce au realizat producția din 1996.

Lee Isaac Chung și Daniel Mindel surprind cu lux de amănunte cum o tornadă se constituie din mai nimic. Pe neașteptate și cu indicii premergătoare aproape zero. Aceasta însemnând și șanse tot aproape zero de prevenire și de punere la adăpost a oamenilor și a bunurilor acestora. Vedem, și o facem consumând și noi în scaunul nostru de spectatori considerabile cantități de adrenalină, cum tornade apărute din senin confiscă, în trecerea lor nebună, cam tot ceea ce întâlnesc în cale. Mașini ultimul răcnet, instalații tehnice aparent solide, clădiri de felurite calibre. Și mai presus de toate vieți omenești. Se aneantizează, zboară la propriu oameni care până atunci primiseră asigurări că  totul o să fie bine. Vedem și cum oameni de condiții profesionale și sociale evident diferite depun eforturi în vederea decodării originilor fenomenului ori spre a-i salva pe cei aflați la mare ananghie. La fel cum vedem și indivizi care, sub masca bunelor intenții, vor să profite financiar la maximum de pe urma suferințelor semenilor. Filmul având în felul acesta și o ușoară tentă anticapitalistă.

Dacă în cazul lui Kate Cooper și Javi știm de la bun început că interesul lor pentru cunoașterea modului în care se formează tornadele și pentru prevenirea cel puțin în parte a efectelor lor devastatoare are rădăcini clare, între care o traumă intervenită în urmă cu cinci ani, lucrurile sunt ceva mai complicate în privința lui Tyler. Acesta și oamenii lui apar la început drept niște aventurieri  veseli, teribiliști ahtiați după efecte de imagine, fascinați de publicitate și dornici de tot mai mulți abonați  la canalul lor de youtube și mici, derizorii profituri.  Obținute e pe urma vânzării de tricouri pe care este imprimat chipul lui Tyler. Aparent (da, filmul mizează mult pe contradicția dintre aparență și esență) numai un băiat frumos, un cowboy modern,  conștient cu asupra de măsură de propriile farmece.

Lucrurile stau însă în privința lui Tyler cu totul altfel, de aici și asocierea dintre el și Kate. De aici și povestea lor de iubire înzestrată cu un happy end nițeluș cam tras de coadă, happy end încurajat chiar și de perdantul Javi (Anthony Ramos) de a cărui bună crednță am fost lăsați să ne îndoim o clipă.- Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro