Sari direct la conținut

Adrian Câciu, propus la Finanțe: Eu nu am spus că nu vom introduce noi taxe

HotNews.ro
Adrian Caciu, Foto: Agerpres
Adrian Caciu, Foto: Agerpres

Adrian Câciu, propus de PSD pentru funcția de ministru de Finanţe, anunță că rectificarea bugetară va fi aprobată vineri de guvern și dă asigurări că pensiile și salariile vor fi plătite la timp, scrie Spotmedia, citând declarațiile ministeriabilului făcute la Antena3. ”Pensiile și salariile se primesc la timp. Toate plățile sociale se vor face la timp. Am publicat proiectul de rectificare, vom mai discuta pe el astfel încât vineri să nu existe probleme și să aprobăm rectificarea. Câciu a fost întrebat și despre eventuale noi taxe, în condițiile în care premierul interimar Florin Cîțu spunea că nu vor fi introduse noi taxe. Ministrul propus la Finanțe a răspuns: ”Eu nu am spus că nu vom introduce noi taxe, nu avem nevoie de noi taxe, dar sunt facilități deficitar distribuite.

Ce a mai spus Adrian Câciu la Antena3:

  • Ținta este ca toată lumea să primească ce are de primit și să nu depășim ținta de deficit. Am stat până la ora 2 azi noapte să analizăm proiectul de rectificare, sunt prinși banii pentru educație și sănătate, totul este rezolvat.
  • Întrebat despre banii care se vor tăia de la Ministerul Energiei, acesta spune că suma nu este de la programul care prevede compensarea facturilor, pentru că acesta nu era cuprins în schema de buget. Iar de la Ministerul Agriculturii, afirmă Adrian Câciu, se vor lua banii care nu au fost cheltuiți.
  • ”Eu nu am spus că nu vom introduce noi taxe, nu avem nevoie de noi taxe, dar sunt facilități deficitar distribuite.
  • La impozitul pe clădiri e o analiză pe legea bugetului, autoritățile locale nu taxează foarte atent proprietățile, nu încasează impozite și taxe si vin si cer bani de la bugetul de stat, bani care pot fi dați la sănătate, educație, agricultură.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro