Aeroporturile din două capitale europene, închise cel puțin până marți la prânz din cauza gerului / Probleme mari și pe un alt aeroport
Condițiile de îngheț au dus la închiderea Aeroportului Internațional din Viena și a celui din Capitala slovacă Bratislava până cel puțin la ora locală 11:00 (ora 12:00) marți și la limitarea severă a operațiunilor de pe Aeroportul Vaclav Havel din Praga, au anunțat acestea, potrivit Reuters.
Un strat gros de gheață s-a format pe pistele din Viena și a continuat să apară gheață și după eforturile de a-l îndepărta, a declarat un purtător de cuvânt. Zborurile sunt redirecționate către alte aeroporturi.
Zborul Austrian Airlines care trebuia să decoleze la 06:55 de pe Aeroportul Otopeni către Viena a fost anulat, potrivit bucharestairports.ro.
Ploaia înghețată a făcut ca Aeroportul din Praga să funcționeze într-un „mod foarte limitat”, potrivit unui mesaj publicat pe contul de X al acestuia.
Sunt preconizate întârzieri pe tot parcursul zilei, iar sosirile au fost restricționate, deoarece personalul a lucrat la dezghețarea pistei principale, a adăugat acesta.
Aeroportul din Bratislava a fost închis din cauza condițiilor meteorologice până marți la ora 11:15 (12:15 în România), a anunțat aeroportul pe contul său de Facebook.
