Afaceri Petrom de 9,67 miliarde lei
Compania petroliera Petrom a raportat miercuri un profit net de 1,997 miliarde lei (564 milioane euro) in primele noua luni ale anului, in crestere cu 42 la suta fata de perioada similara a anului trecut. Cifra de afaceri a crescut cu 23 la suta, in timp ce volumul investitiilor a fost de 1,56 miliarde de lei.
In intervalul ianuarie-septembrie 2006, cifra de afaceri a Petrom a crescut cu 23 la suta, ajungind la 9,675 miliarde lei (circa 2,73 miliarde euro), ca urmare a cresterii preturilor petrolului si a volumelor rafinate.
Profitul net al companiei a crescut cu 42 la suta in acelasi interval de timp, potrivit raportului financiar trimestrial, publicat miercuri.
In schimb, in al treilea trimestru al anului Petrom a avut o cifra de afaceri de 3,36 miliarde de lei, in crestere cu doar 3% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Profitul net in intervalul iunie-septembrie 2006 a fost de doar 569 milioane de lei, in scadere cu 29%.
Reducerea profitului este explicata prin majorarea cheltuielilor pentru investitii, care au urcat la 801 milioane de lei, fata de 253 milioane de lei in al treilea trimestru din 2005.
Pe ansamblul primelor noua luni, investitiile au insumat 1,56 miliarde de lei, cu 124% mai mult decat in acelasi interval din 2005.
Numarul de anagjati era, la 30 septembrie 2006, de 36.011, fata de 48.903 la 30 septembrie 2005.
Conform Petrom, activitatea de explorare si productie a ramas profitabila, in timp ce segmentul de rafinare si marketing a inregistrat pierderi.
Vanzarile de titei ale grupului au scazut cu 6,5%, la 3,7 milioane de tone, ca urmare a reducerii productiei. In trimestrul al treilea, in Romania, productia de titei a fost de 1,19 milioane tone, cu 8% mai putin fata de nivelul inregistrat in perioada similara a anului trecut, in timp ce productia de gaze naturale a scazut cu circa 9%, la 1,39 miliarde metri cubi.
Compania arata ca pretul ridicat al petrolului a favorizat activitatile de productie dar a afectat in sens negativ partea de rafinare, prin reducerea marjelor.
In acelasi timp, consumul de energie este relativ ridicat in rafinariile Petrom, unde au fost procesate, in primele noua luni ale anului, o cantitate de titei mai mare cu 5,5% fata de perioada similara a anului trecut, compania explicand evolutia prin cresterea gradului de utilizare.
Vanzarile de combustibil au crescut cu 4,4%, la peste 4 milioane tone, crestere explicata prin avansul vanzarilor la export pentru benzina si de cresterea vanzarilor de motorina pe piata interna.
La nivel international, benzinariile Petrom au vandut o cantitate de combustibil de doua ori mai mare comparativ cu perioada similara a anului trecut, atingand nivelul de 248.000 de tone.