Skip to content

„Afirmații regretabile”. Ambasada României la Chișinău reacționează după declarațiile controversate ale ambasadorului Germaniei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ambasada României la Chișinău a reacționat luni la explicațiile oferite de ambasadorul Germaniei, Hubert Knirsch, pe tema declarațiilor sale recente despre limba și religia din Republica Moldova. „Republica Moldova și România împărtășesc o istorie bine documentată (…) și orice afirmații care relativizează sau pun sub semnul întrebării aceste realități sunt regretabile”, spune misiunea diplomatică a României.

Declarațiile făcute de ambasadorul Germaniei la Chișinău Hubert Knirsch pe tema identității moldovenilor au declanșat o reacție a României.

„Republica Moldova și România împărtășesc o istorie bine documentată, o comunitate de limbă și un patrimoniu cultural și spiritual bine cunoscute. Aceste realități sunt consacrate atât de cercetarea istorică și lingvistică, cât și de cadrul constituțional și legislativ al Republicii Moldova”, a precizat luni ambasada.

„În acest context, orice afirmații care relativizează sau pun sub semnul întrebării aceste realități sunt regretabile și lipsite de fundament factual. În același timp, riscă să genereze interpretări care nu servesc nici dialogului dintre parteneri, nici interesului comun de a consolida încrederea și coeziunea în regiune”, a precizat misiunea diplomatică a României.

„În actualul context regional, marcat de campanii susținute de dezinformare, de încercări de rescriere a istoriei și de acțiuni repetate de instrumentalizare a temelor identitare, orice mesaj care poate crea ambiguități cu privire la limba, identitatea sau patrimoniul cultural comun riscă să fie exploatat de actorii ostili, precum Federația Rusă, care urmăresc slăbirea rezilienței democratice și a parcursului european al Republicii Moldova”, a mai spus ambasada României.

Ce a declarat inițial ambasadorul Germaniei la Chișinău

Potrivit www.cotidianul.md, ambasadorul Germaniei la Chişinău, Hubert Knirsch, a fost citat ca spunând că o eventuală unificare a României cu Republica Moldova poate fi decisă doar de cele două state suverane: „Este într-adevăr o întrebare pe care o poate decide doar poporul Moldovei şi al României, sunt două state suverane, dacă îşi doresc să se unească, asta o vor face şi nimeni nu poate comenta aceasta”.

El a făcut aceste declarații într-un interviu acordat în 7 iulie la Jurnal TV.

Referindu-se la afirmația că România și Republica Moldova au aceeași limbă și aceeași moștenire culturală, el a spus:

„Eu aş pune sub semnul întrebării ceea ce aţi spus despre Republica Moldova, că avem aceeaşi limbă, avem aceeaşi religie ca şi România. Dacă vorbim despre valorile europene, despre valorile individuale, atunci sunt oamenii care gândesc la fel că avem aceeaşi limbă, dar alţii poate gândesc altfel, că avem două limbi sau religii diferite. Statele moderne europene au o limbă oficială dar sigur au oameni de diferite etnii şi valorile europene şi drepturile europene sunt că aceşti oameni trebuie să fie respectaţi în toate aceste sensuri”.

Ambasadorul a revenit luni

Luni, ambasada Germaniei a revenit, spunând că afirmațiile au fost traduse eronat, iar intenția nu a fost de a pune sub semnul întrebării unitatea chestiunii românești sau a credinței creștine ortodoxe.

„Vitalie Călugăreanu m-a întrebat despre „Planul B”, despre unirea cu România. Am răspuns că aceasta este o decizie care ține exclusiv de Republica Moldova și de România. Domnul Călugăreanu a mai menționat însă în întrebarea sa că oamenii din Republica Moldova („noi”) ar vorbi aceeași limbă ca în România și că ar avea aceeași religie. La aceasta am răspuns că, într-adevăr, în Republica Moldova ar exista oameni care vorbesc aceeași limbă, dar ar exista și alți oameni, există unii care ar vorbi două limbi, precum și oameni de religii diferite”, a afirmat ambasadorul.

În precizările făcute pe pagina instituției, diplomatul a mai precizat: „În traducerea simultană, expresia «dar și alți oameni» a fost tradusă eronat prin „dar unii gândesc altfel despre aceasta», iar «există oameni care vorbesc două limbi» – prin «… că există două limbi»”.

„Nu a fost intenția mea să pun sub semnul întrebării unitatea chestiunii românești sau a credinței creștine ortodoxe. Înainte de interviu m-am întâlnit cu reprezentante ale comunității rome și am vizitat cimitirul evreiesc din Mărculești. În cadrul interviului detaliat, am avut ocazia să prezint sprijinul politic și material acordat de către Germania Republicii Moldova, precum și poziția mea față de Rusia”, a declarat ambasadorul.

România spune că susține suveranitatea Republicii Moldova

În reacția de luni, ambasada României a subliniat că Bucureștiul respectă pe deplin suveranitatea Republicii Moldova.

„România respectă pe deplin suveranitatea și dreptul cetățenilor Republicii Moldova de a-și decide democratic viitorul. În același timp, respectul pentru adevărul istoric, pentru rigoare științifică și pentru cadrul constituțional al Republicii Moldova reprezintă premise indispensabile ale unui dialog public responsabil”, a precizat ambasada.

„Relația dintre România și Republica Moldova este susținută de o comunitate de limbă, cultură şi istorie, iar România va continua să sprijine Republica Moldova în spiritul parteneriatului privilegiat, pe baza respectului reciproc, a valorilor europene și a unui dialog întemeiat pe responsabilitate și încredere”, a mai spus misiunea diplomatică.