Sari direct la conținut

Ajutor pentru refugiați – sprijin concret și imediat pentru familiile vulnerabile sosite din Ucraina

Smile Media
Ajutor pentru refugiati, Foto: Fundația Regale Margareta a României
Ajutor pentru refugiati, Foto: Fundația Regale Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României lansează proiectul AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI, prin care se alătură demersurilor umanitare, asumându-și să sprijine familiile de refugiați care ajung în aceste zile în România, în căutarea siguranței și a unui adăpost pentru copiii lor. Fundația Regală Margareta a României își exprimă astfel solidaritatea față de sutele de mii de oameni forțați să își părăsească locuințele și membrii familiei pentru a fugi din calea războiului izbucnit în Ucraina.

  • Adăpost, hrană și îndrumare sunt nevoile familiilor care fug din calea războiului
  • Un fond de urgență creat pentru a gestiona criza familiilor vulnerabile sosite în România
  • Apel către donatori și sponsori care vor să participe la acest efort de solidaritate umană

Pe fondul crizei determinate de invazia violentă, câteva zeci de mii de urcraineni au migrat către România, iar printre aceștia se numără foarte mulți copii însoțiți de mame și bunici, înfruntând frigul, oboseala, foamea și incertitudinea. Fundația Regală Margareta a României este preocupată și solidară față de situația acestora și creează un fond menit să sprijine nevoile urgente ale familiilor aflate în astfel de situații critice. AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI înseamnă adăpost, hrană și îndrumare pentru familiile vulnerabile care au nevoie de un sprijin pe termen scurt, aflându-se fie în tranzit, fie în căutarea unei soluții rezidențiale pe termen mediu sau lung.

AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI este un proiect ce oferă sprijin concret și imediat familiilor fugare cu copii care trec granița dinspre Ucraina. Găzduire și o masă caldă sunt asigurate în cadrul unor unități hoteliere partenere din București, pe parcursul lunii martie-aprilie. De asemenea, Fundația oferă consiliere socială și facilitează servicii medicale, consiliere psihologică sau alte resurse necesare pentru refugiați. Pentru a sprijini un număr cât mai mare de familii vulnerabile pe durata acestei crize, Fundația își propune să mobilizeaze o rețea de diverse servicii sociale și de suport, bazându-se pe parteneriate cu instituții, ONG-uri, voluntari și contribuții din partea donatorilor și sponsorilor. Primul furnizor care s-a alăturat proiectului umanitar este Casa Siqua, unul dintre partenerii tradiționali ai Fundației.

Printre nevoile identificate în rândul familiilor de refugiați cu copii se numără găzduire, masă caldă, îmbrăcăminte, produse de igienă personală, produse medicale, asistență pentru copii, servicii de traduceri, sprijin psihologic și îndrumare pentru pașii următori.

Contribuțiile pentru proiectul AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI pot fi realizate de donatori, companii și alți finanțatori care vor să participe la acest efort de solidaritate umană, prin:

  • sponsorizări în contul RO77 BACX 0000 0001 2931 2250
  • donații în produse și servicii din categoria celor enumerate

De-a lungul celor 32 de ani de activitate, Fundația Regală Margareta a României a dezvoltat numeroase proiecte în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României. Echipa Fundației acționează în spiritul valorilor împărtășite – generozitate, responsabilitate, puterea exemplului, loialitate și integritate. Fundația Regală Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații.

Informații aici

Contact pentru refugiați, voluntari și instituții

Sorin Marinescu – Coordonator Programe Sociale

Email: sorin.marinescu@principesa.ro

Mob: +40 0729 013 365

Contact pentru donatori și sponsori

Doina Nistor – Coordonator Fundraising

Email: doina.nistor@principesa.ro

Mob: +40 0799 724 233

Ajutor pentru Ucraina

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro