Sari direct la conținut

Alain Delon și-a închis fiul cel mare în cușca câinilor, pentru "a-l întări" în faţa vieţii

HotNews.ro
Alain Delon și-a închis fiul cel mare în cușca câinilor, pentru "a-l întări" în faţa vieţii

Fiul mai mare al lui Alain Delon, Anthony, dar şi mai mulţi biografi ai celebrului actor, îl acuză pe acesta de rele tratamente, Anthony susţinând că a fost închis de tatăl său de mai multe ori în cuşca câinilor pentru „a-l întări” în faţa vieţii. În urmă cu câteva zile, Alain-Fabien Delon (1994), fiul său mai mic, a publicat o carte în care face acuzaţii brutale la adresa tatălui său pe care îl prezintă drept un xenofob şi un om violent, scrie Agerpres, citând ziarul spaniol ABC.

Un film documentar prezentat de postul public France 3 face noi dezvăluiri despre comportamentul actorului faţă de fiul său cel mare, Anthony Delon. Olivier Rajchman, biograful actorului francez, spune în documentar că „pentru a face parte din cercul apropiaţilor săi şi pentru a-i întări pe proprii săi copii, era necesar ca prietenii şi fiii săi să fie adoptaţi de câini”.

Alain a ajuns să aplice „metode” foarte dure. El l-a închis pe fiul său Anthony, când era copil, în spaţiul rezervat câinilor. Alain supraveghea şi era în gardă. Ar trebui însă să ne întrebăm dacă această metodă nu a ajuns să-l traumatizeze pe fiul său, notează biograful său.

Alţi martori şi biografi ai lui Alain Delon au făcut declaraţii de acelaşi gen: „Era vorba de a-l întări pe fiul său. Să-l pregătească pentru greutăţile care îl aşteaptă în viaţă, care este întotdeauna aspră”.

Anthony şi Alain Delon au relaţii care frizează duşmănia. Ei au ajuns la tribunal, Alain Delon cerându-i chiar fiului său să renunţe la folosirea numelui de familie în cariera lui de actor.

În documentarul difuzat de France 3, Delon nu confirmă şi nici nu dezminte faptul că şi-a închis unul dintre copii în cuşca câinilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro