Alarmă în industria spațială după ce SUA au propus desființarea sistemului menit să prevină coliziunile de sateliți
Sute de companii americane au cerut marți Congresului să renunțe la un plan de desființare a unui mic birou federal responsabil cu gestionarea traficului satelitar în spațiu, o inițiativă civilă lansată în timpul primei administrații a președintelui Donald Trump, dar acum amenințată de tăieri bugetare, relatează Reuters.
Propunerea bugetară a Casei Albe pentru anul 2026 prevede 10 milioane de dolari pentru Biroul pentru Comerț Spațial al Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA), o reducere de 84% față de finanțarea biroului din 2025.
Tăierea ar duce la desființarea sistemului civil TraCSS (Traffic Coordination System for Space), menit să prevină coliziunile între sateliți și să alerteze operatorii în cazul unor potențiale ciocniri.
Patru sute cincizeci de companii din șapte grupuri industriale diferite – printre care SpaceX a lui Elon Musk și divizia Kuiper a Amazon – au trimis marți o scrisoare comună comitetului senatorial care supraveghează NOAA, avertizând că, în lipsa finanțării pentru TraCSS, „operatorii americani de sateliți, atât comerciali cât și guvernamentali, se vor confrunta cu riscuri sporite – punând în pericol misiuni esențiale, crescând costurile de operare și, posibil, determinând industria americană să se relocheze în străinătate”.
Peste 10.000 de sateliți în spațiu, deasupra Pământului
Creșterea numărului de constelații satelitare masive, precum Starlink al SpaceX, și intensificarea activităților militare și comerciale pe orbita terestră au amplificat riscurile de coliziune între cei aproximativ 12.000 de sateliți activi aflați în spațiu și miile de fragmente incontrolabile de deșeuri spațiale, ceea ce a generat eforturi pentru crearea unui sistem civil de control al traficului aerian… în spațiu.
Audrey Schaffer, vicepreședintă pentru strategie și politici la firma de urmărire spațială Slingshot Aerospace, afirmă că aceste reduceri ar însemna pierderea unei oportunități de a modela controlul global al traficului spațial, așa cum SUA a făcut în urmă cu decenii cu standardele internaționale pentru traficul aerian, în timp ce Europa și China își dezvoltă propriile sisteme de gestionare a traficului satelitar.
„Este extrem de important să existe coordonare între aceste sisteme diferite, pentru a nu ajunge la o structură fragmentată”, afirmă Schaffer. „Dacă SUA nu are un sistem pe care să-l aducă la masa discuțiilor, nu știu cum ar putea exercita un rol de lider în stabilirea unui sistem internațional de management al traficului spațial.”
Pentagonul gestionează de multă vreme o bază de date pentru traficul spațial numită Space-Track, însă oficialii din domeniul apărării și ai industriei susțin că această responsabilitate distrage atenția de la misiunea principală de securitate națională și riscă să confunde un serviciu de siguranță esențial cu interesele militare, în contextul în care alte țări încearcă să îmbunătățească coordonarea globală a sateliților.
Sistem de urmărire a sateliților propus în primul mandat al lui Trump
Industria spațială a salutat în 2020 decizia primei administrații Trump de a transfera către biroul NOAA responsabilitatea urmăririi sateliților gestionată până atunci de Pentagon, cu scopul de a îmbunătăți integrarea datelor despre poziția sateliților provenite de la alte țări și de la companii private.
De atunci, biroul a lansat o versiune de test a sistemului TraCSS, utilizată deja de unele companii, înaintea lansării oficiale planificate pentru începutul anului viitor.
Însă administrația Trump, într-un document bugetar publicat luna trecută, a explicat că dorește să închidă TraCSS deoarece sistemul nu a fost finalizat în timpul administrației anterioare și pentru că firmele private „au capacitatea și modelul de afaceri necesar” pentru a gestiona singure coordonarea traficului spațial.
Cele două cele mai mari organizații din industria spațială – Federația Spațială Comercială și Institutul American de Aeronautică și Astronautică – au transmis luni o altă scrisoare senatorilor, protestând împotriva desființării TraCSS, în care afirmă că „industria consideră că menținerea unui serviciu de conștientizare a situației spațiale (SSA) de bază, gratuit pentru utilizatori, este în mod inerent o funcție guvernamentală”.
FOTO articol: Dzmitry Auramchik / Dreamstime.com.
