Sari direct la conținut

Albania închide TikTok pentru un an, după ce un adolescent a fost ucis în urma unei dispute pe o rețea socială

HotNews.ro
Albania închide TikTok pentru un an, după ce un adolescent a fost ucis în urma unei dispute pe o rețea socială
TikTok Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Autoritățile albaneze au anunțat joi că vor închide platforma TikTok în termen de câteva zile pentru o perioadă de 12 luni, conform AP News. Măsura a fost luată după ce un adolescent a înjunghiat mortal un alt tânăr, incident ce a avut loc în noiembrie 2024, iar disputa dintre cei doi a început pe TikTok.

Ministrul Educației, Ogerta Manastirliu, a anunțat că autoritățile lucrează deja cu furnizorii de internet și cu platformele online pentru a pune în aplicare interdicția. „Decizia va fi implementată în câteva zile sau, cel târziu, într-o săptămână”, a precizat aceasta.

Autoritățile au organizat 1.300 de întâlniri cu aproximativ 65.000 de părinți, care au susținut închiderea sau restricționarea platformei. De asemenea, Manastirliu a subliniat că autoritățile sunt în contact cu TikTok pentru a introduce măsuri de siguranță, inclusiv filtre de control parental și traducerea aplicației și în limba albaneză.

Opoziția a criticat măsura guvernului, considerând-o un atac asupra libertății de exprimare. Partidele de opoziție au anunțat organizarea unui protest pe 15 martie, considerând interdicția drept „un act de intoleranță față de gândirea liberă”.

Guvernul a inițiat această măsură anul trecut, după ce un adolescent a înjunghiat mortal un alt tânăr în noiembrie, în urma unei dispute care a început pe TikTok.

TikTok nu a răspuns imediat solicitării de a comenta decizia autorităților albaneze. Când prim-ministrul Edi Rama a anunțat în decembrie că intenționează să închidă platforma de socializare, TikTok a cerut „clarificări urgente din partea guvernului albanez” cu privire la cazul adolescentului înjunghiat.

Joi, Rama a declarat că se află într-un „dialog pozitiv cu compania”, care urmează să vină curând în Albania pentru a propune „o serie de măsuri pentru creșterea siguranței copiilor.”

Compania a declarat că nu a găsit „nicio dovadă că agresorul sau victima aveau conturi pe TikTok și că mai multe rapoarte au confirmat, de fapt, că videoclipurile care au dus la acest incident au fost postate pe o altă platformă, nu pe TikTok”.

Potrivit cercetătorilor, copiii albanezi reprezintă cel mai mare grup de utilizatori TikTok din țară. Părinții sunt din ce în ce mai îngrijorați după apariția unor rapoarte care indică faptul că unii copii au fost inspirați de conținutul de pe rețelele sociale să ducă cuțite la școală. Autoritățile au intensificat prezența poliției în unele școli și au implementat alte măsuri, inclusiv programe de formare pentru profesori, elevi și părinți.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
INTERVIURILE HotNews.ro