„Alegem între un om pe care și l-ar dori multe națiuni și altul cu o profesie neclară”

„Nu se poate să lăsăm ţara pe mâna unor amatori turbulenţi înconjuraţi de personaje dubioase, multe semi interlope”, scrie Sorin Pâslaru, readactorul-șef al Ziarului Financiar.
„Nu poţi să fii izbit de la distanţă de diferenţa dintre cei doi candidaţi. Unul cu o profesie neclară, care susţine un amestec de idei confuze de cele mai multe ori răcnind.
Celălalt, un om pe care şi l-ar dori multe naţiuni, performant într-un domeniu care stă la baza tuturor descoperirilor ştiinţifice care ne-au făcut şi ne fac viaţa mai bună, matematica”, scrie Sorin Pâslaru, redactor-șef al Ziarului financiar, în editorialul său de dinainte de alegeri.
”Alegem între întuneric şi lumină, între impostură şi competenţă, între violenţă şi performanţă, între zero şi unu”, spune jurnalistul ziarului de business.
Pâslaru scrie că e justificată supărarea acelei părți a românilor care cere mai multă forță a țării și o mai bună și demnă reprezentare. Dar asta nu înseamnă fix competență, se întreabă ziaristul? ”Sigur că trebuie să ne afirmăm poziţia în lume, sigur că trebuie să facem orice să punem valoare adăugată peste resursele României, peste gazul din Marea Neagră, peste petrol, peste granele din Bărăgan, dar cu cine să o facem dacă nu cu oameni care şi-au dat proba competentei în meseria lor şi abia apoi vin să ceară cetăţii votul lor, să o conducă”.
Jurnalistul se întreabă, de asemenea, dacă matematica e chiar ceva de aruncat. ”Întamplator, primul unicorn românesc, UiPath, a fost fondat de un absolvent al Facultăţii de Matematică? Întâmplător, absolvenţii acestei facultăţi sunt profesori astăzi în cele mai prestigioase universităţi mondiale iar in tara au responsabilitati acolo unde nici nu te astepti?”.
”Nu se poate să lăsăm ţara pe mâna unor amatori turbulenţi înconjuraţi de personaje dubioase, multe semi interlope. Diferenţa este prea mare.
Chiar mai stă cineva pe gânduri? Mergeţi la vot duminică, viitorul vă aparţine vouă, celor care credeţi într-o Românie mai bună, competentă şi onestă!”, îndeamnă el.