Alegeri în Republica Moldova: Și partidul condus de Victoria Furtună, apropiată a lui Ilan Şor, a fost scos din cursa electorală
Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a anulat vineri seară înregistrarea partidului „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, şi a candidaţilor săi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în alegerile parlamentare din 28 septembrie. Decizia intervine cu două zile înainte de scrutin şi după ce aceeaşi instituţie anunţase cu câteva ore mai înainte că scoate din cursa electorală un alt partid pro-rus, „Inima Moldovei”, care face parte din Blocul Patriotic, favoritul din rândurile opoziţiei.
Decizia Comisiei Electorale a fost luată ca urmare a examinării sesizărilor depuse de către Partidul Social Democrat European, Inspectoratul de Poliţie Orhei, Inspectoratul Naţional de Investigaţii, Direcţia de Poliţie a Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia, Inspectoratul de Poliţie Bălţi, Centrul Naţional Anticorupţie, precum şi a informaţiei prezentate de către Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, precizează CEC într-un comunicat remis vineri seară și citat de News.ro.
Motivele invocate ţin de folosirea fondurilor financiare şi materiale nedeclarate de către concurentul electoral în rapoartele privind gestiunea financiară, utilizarea mijloacelor financiare din străinătate, oferirea de bani, bunuri, prestări de servicii sau acordarea de foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite drepturile electorale. De asemenea, partidul „Moldova Mare” este suspectat de participare în cadrul unui bloc electoral menit să ofere un „camuflaj” reprezentanţilor unor partide politice ale căror activitate a fost limitată ca urmare a recunoaşterii acestora ca fiind succesori ai unui partid politic declarat neconstituţional.
Publicaţia ucraineană Evropiska Pravda scria zilele trecute că partidul „Moldova Mare”, care are în program pretenţii teritoriale faţă de Ucraina, voia să intre în parlament cu promisiunea de a anexa o parte din regiunea Odesa. Ideologia sa este naţionalismul moldovenesc. Este un partid inexistent în viaţa politică reală, nota publicația citată. A fost creat şi este condus de Victoria Furtună, fostă procuroare, considerată omul oligarhului moldovean fugar Ilan Şor, cel care locuieşte acum la Moscova şi care lucrează pentru Kremlin, coordonând activităţile ruseşti în Moldova.
Cine este Victoria Furtună
În urmă cu o săptămână, Euronews cita surse din cadrul autorităților române care spuneau că Autoritatea pentru Cetățenie analizează retragerea cetățeniei românești Victoriei Furtună, șefa Partidului „Moldova Mare”, partid pro-rus asociat cu oligarhul Ilan Șor.
Ulterior, postul Digi24 a relatat, citând surse din poliție, că Victoria Furtună este vizată într-o anchetă penală privind domicilii false, dosar în care polițiștii din Iași au efectuat marți 23 de percheziții. Furtună este acuzată că a apelat la clanul interlop Cordunenii pentru a obține un domiciliu în România. Adresa declarată de Furtună în Iași era pusă, contra cost, la dispoziția a peste 10.000 de cetățeni moldoveni, care şi-au declarat fictiv domiciliul acolo pentru a obține documente de identitate româneşti.
Acum două luni, președinta Partidului „Moldova Mare” a fost inclusă de Uniunea Europeană pe lista politicienilor moldoveni sancționați pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova, alături de alți lideri și membri ale partidelor asociate cu oligarhul Ilan Șor, potrivit Europa Liberă.
Victoria Furtună este acuzată de legături strânse cu oligarhul Ilan Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, dar care a plecat din Moldova înainte de pronunțarea sentinței definitive.
