Alegeri prezidențiale 2024. Cum au votat prima oară românii și surprinzătoarea putere adversă care a adus o „rază” de liberalism acum aproape 200 de ani

Pare greu de crezut, însă a fost o vreme în istoria noastră, când influența rusă a fost benefică și a contribuit și la modernizarea statului. Rușii au adus la noi „rădăcinile” unei legislații de tip occidental care a venit însă și cu părți negative. Când au votat românii prima data și pentru ce? Cât de puțini oameni au votat atunci și care au fost primele episoade de „turism electoral” și alte fraude?

În prezent, aproape 19 milioane de români au drept de vot, dar acum aproape două secole doar câteva sute de oameni au avut privilegiul de a vota pentru un fel de mic parlament, într-o vreme în care România nu era independentă, ci era încă la aproape 50 de ani de acel moment.

Un strop de modernizare în Muntenia și Moldova ocupate de ruși

Între 1829 și 1834 principatele române au fost sub ocupație rusească, iar influența otomană s-a diminuat. Prin Tratatul de pace de la Adrianopol – semnat în 1829 între Rusia și Imperiul Otoman – s-a oficializat protectoratul Rusiei, care a devenit principala putere ce decidea în Țara Românească și Moldova, se explică în volumul Istoria Românilor – o sinteză cronologică (coordonator Valentina Bilcea).

Moldova avea 1,11 milioane de locuitori la 1826, iar Țara Românească avea 1,92 milioane de locuitori la 1831, conform datelor din cartea Istoria României (autori K Hitchins, D Deletant, P Teodor, M Bărbulescu și Ș Papacostea).

La 1831 s-a petrecut un moment foarte important pentru istoria noastră, fiind adoptate în ambele principate așa-numitele Regulamente Organice, care au fost un fel de constituție ce a asigurat modernizarea structurilor societății românești.

Aceste Regulamente instituie în părțile noastre conceptul separării puterilor în stat. Puterea executivă era exercitată de domn, ales pe viață de o Adunare Obștească Extraordinară, formată din reprezentanți ai boierilor, orașelor și județelor, având atribuții largi. Domnul are inițiativă legislativă și sancționează legile, iar Adunarea votează bugetul, legile și impozitele, se mai spune în volumul citat mai sus.

Totul s-a petrecut la 1831, la zece ani după Revoluția lui Tudor Vladimirescu și cu 28 de ani înaintea unirii principatelor sub Alexandru Ioan Cuza. Ca fapt divers, 1831 este și anul în care un român merge prima oară cu trenul: Petrache Poenaru, un personaj extraordinar al epocii sale, a călătorit între Manchester și Liverpool.

Embrionul unei legislații de tip occidental și de ce „liberal” nu însemna și „democratic”

Istoricul Neagu Djuvara explică faptul că aceste Regulamente, considerate de mai mulți istorici ca fiind prima constituție românească, au fost concepute de ruși și acest lucru chiar este ieșit din comun:

„Iată ironia, rușii aflați sub un regim autocrat, fără libertăți, fără parlament la ei în țară, vor impune în principate un regim relativ mai liberal decât al lor”. Djuvara le numește „un fel de constituție” și explică faptul că Pavel Kiseleff s-a gândit să experimenteze în Principate un regim ceva mai liberal decât în Rusia.

Istoricul explică și faptul că LIBERAL, nu înseamnă și DEMOCRATIC în cazul de la 1831, deoarece regulamentele erau foarte aristocratice, iar în parlament apăreau boieri mari, dar și mici, iar oamenii de rând nu erau reprezentați în vreun fel.

Marea noutate ține de faptul că apărea și la noi în țară enunțat principiul separării puterilor în stat, „astfel încât o țară să poată fi cârmuită în mod liberal, adică ferită de despotism și arbitrar”, mai scrie Djuvara în volumul „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”. Neagu Djuvara a explicat faptul că Regulamentele au înrăutățit situația țărănimii, care a mai pierdut din drepturile și așa puține.

Rușii nu au creat din altruism această lege fundamentală, ci promovau ordinea și eficiența, pentru a-și întări poziția în principate, și se bazau pe clasele înstărite, se menționeză în volumul Istoria României. Ca dovadă stau și scrisorile lui Kiseleff care afirma că Dunărea este „frontiera naturală a Imperiului Rus” și că Rusia ar fi trebuit să pregătească anexarea celor două țări române prin aceste regulamente aproape identice, astfel încât, în 10-15 ani, cea mai mare parte dintre localnici să ajungă să fie de acord cu dominația Moscovei.

Doar câteva sute de oameni au avut voie să voteze

Cristian Preda,  în volumul „Rumânii fericiți – Vot și putere, de la 1831 până în prezent”, explică faptul că în acel an, la 1831, românii au votat pentru prima dată în alegeri, dar totul era diferit față de ce se întâmplă în prezent].

„Odată cu Regulamentele Organice avem o lume orientată de separația puterilor, dar și de instituirea votului ca procedură politică (…) Regulamentele prevăd pentru ambele principate constituirea unor adunări cu rol deliberativ, desemnate prin vot și, incluzând, o categorie restrânsă de membri de drept”. Ele prevăd și alegerea domnitorului.

Aceste Adunări erau formate din trei mari grupuri: episcopi, boierii cei mai înalți în rang și aleșii „duprin județe”, adică reprezentanți locali din județe și ținuturi.

Cum se numea votul acum aproape 200 de ani

Preda oferă și o serie de exemple de termeni  electorali de acum aproape 200 de ani. Votului i se spunea în multe feluri, mai des apărând termenul de „balotație” pentru votare, de la „bale”, așa cum li se mai spuneau bilelor cu ajutorul cărora se exprimau opțiunile.

În unele cazuri, scrie Cristian Preda, pentru a vota se mai spunea nu numai „a votarisi”, ci și „a balota”. Putem aminti și alți termeni înrudiți. Dreptul de vot era numit „drit de a votarisi”, iar votul secret, „tainicul scriuten”, „tragere de țidule” sau vot „de taină”. Amendamentelor li se zicea „prefaceri” sau „băgări de seamă”. Pentru a dezbate (în Adunare) se spunea „a face chibzuire”, „a deliberisi” sau „a face schepsis”.

La primele scrutine din Moldova și Țara Românească, organizate în era regulamentelor organice, au votat mai puțin de 800 de oameni, pentru 77 de locuri în cele două Adunări (42 în Muntenia și 35 în Moldova). Ambele erau prezidate de cei doi mitropoliți și mandatul Adunărilor era pe cinci ani. Până în 1848, anul marilor revoluții din Europa, au fost patru rânduri de alegeri în fiecare dintre principate.

Cristian Preda notează că Adunările instituite de Regulamente se reunesc pentru prima oară pe 29 noiembrie 1831 în Muntenia și pe 4 decembrie 1832 în Moldova. Numele lor sunt asemănătoare: „Obiciuniuta Adunare Obștească (în Muntenia) și Obșteasca Obișnuită Adunare (în Moldova). Ar fi mult prea mult să spunem că erau mici parlamente, mai ales că erau formate din trei mari grupuri, iar oamenii obișnuiți nu erau în niciun fel reprezentați.

Furt, contestații, turism electoral

Primele alegeri au adus și o primă contestație: un anume „aga Iamandi” a câștigat în județul Covurlui, dar a fost contestat fiindcă adversarii lui, aduseseră la vot „străini de județ”, Este și o primă dovadă de…turism electoral, iar documentele vremii vorbeau despre „un osebit taraf din cei ce încă nu s-ar socoti lăcuitori din acești ținut spre a-și trage partizani spre streinii musafiri de adenătură dept unimea ținutașilor”. Exemplele sunt din cartea lui Cristian Preda, despre istoria alegerilor la români.

În Muntenia, în regiunea Râmnic, scrutinul a fost pus sub semnul întrebării fiindcă se descoperise că unul dintre cei care au votat în favoarea celui care a fost ales, NU a fost prezent, iar alții votaseră, deși n-aveau dreptul. Cârmuitorul județului Slam-Râmnic a recunoscut că a fraudat alegerile. 

În 1836, boierul ales în Vâlcea este acuzat că și-a cumpărat fotoliul parlamentar cu 300 de galbeni, dar Adunarea îi validează mandatul, găsind că probele sunt neconvingătoare.

Un lucru amuzant este că în documentele vremii apare des termenul „mădular”, care în prezent este folosit ca termen licențios, cu sensul de „penis”. Ei bine, în acele vremuri, mădular însemna membru al unei adunări, funcționar sau slujbaș. Iată un exemplu de formulare „membru al corpului sau al unei corporațiuni: mădulari ai sfatului domnesc”

Fapt interesant: prima victorie a opoziției se va înregistra la 1841, în Muntenia, la un deceniu de la intrarea în „epoca votului”, mai scrie Cristian Preda.

Trupele ruse s-au retras din Principate la 1834, dar nu ca o favoare pentru români, ci pentru că relațiile dintre ruși și otomani erau mai bune, dar și fiindcă rușii erau convinși că își creaseră o poziție solidă în cele două provincii dunărene, se spune în volumul de sinteză cronologică (coordonator Valentina Bilcea).

Surse

Cristian Preda – „Rumânii fericiți – Vot și putere, de la 1831 până în prezent

Neagu Djuvara – „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”.

Istoria României (autori Keith Hitchins, Dennis Deletant, Pompiliu Teodor, Mihai Bărbulescu și Șerban Papacostea)

Istoria Românilor – o sinteză cronologică (coordonator Valentina Bilcea)