Sari direct la conținut

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Cum a ajuns pe ultimul loc în țară la prezența la vot în județul considerat cândva unul dintre cele mai puternice bazine electorale  

HotNews.ro
Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Cum a ajuns pe ultimul loc în țară la prezența la vot în județul considerat cândva unul dintre cele mai puternice bazine electorale  

Vaslui este județul din România cu cea mai slabă prezență la vot, sub 22%, față de media națională de 31,26% la alegeri prezidențiale 2025, turul 2. În primul tur, situația a fost similară. De altfel, în ultimii ani, județul Vaslui se confruntă cu un absenteism major la alegeri. Dacă în anii 90 prezența la vot era de peste 80%, la ultimele scrutinuri ea s-a redus cu aproape 50%. În spatele acestor cifre se află două realități: plecarea la muncă în străinătate a localnicilor și numărul impresionant de cetățeni moldoveni care și-au stabilit domiciliul în Vaslui, dar care sunt plecați la rândul lor din țară.

  • Vasluiul este județul care a înregistrat cea mai mare prăbușire a natalității în ultimii 30 de ani, numărul nașterilor scăzând cu 65%, potrivit Institutului Național de Statistică, în timp ce numărul deceselor a crescut constant anual.
  • La începutul anului 2025, județul Vaslui avea o populație de 503.464, dintre care 59.754 salariați și 80.103 pensionari, potrivit datelor comunicate de Direcția Județeană de Statistică Vaslui.

Din totalul celor 426.400 de vasluieni înscriși pe listele electorale permanente, până la ora 14.00 votaseră doar 21,81% (inclusiv cei de pe listele suplimentare).

La primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente (AEP), în județul Vaslui erau 426.330 persoane cu drept de vot înscrise pe listele permanente. Au fost prezente la urne 139.491 vasluieni. Cu un procent de 32,72%  județul Vaslui a înregistrat pe 4 mai cea mai slabă prezență la vot din 1990 până în prezent, potrivit datelor centralizate de HotNews.ro de la Autoritatea Electorală Permanentă. Situația vine să confirme fenomenul absenteismului cu care se confruntă județul la toate categoriile de alegeri din ultimii ani.

În timp ce rețelele de socializare sunt inundate cu glume despre vasluieni care „stau în cârciumi și nu votează”, statisticile autorităților vin să clarifice cum s-a ajuns la acesta situație.

Prezența la vot a vasluienilor a început să scadă masiv din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Concomitent, începând cu aceeași perioadă, județul Vaslui a început să înregistreze o creștere artificială a numărului de locuitori, prin cetățenii moldoveni care și-au stabilit aici domiciliul. Fenomenul cetățenilor moldoveni care și-au stabilit domiciliul fictiv în județul Vaslui, pentru a accede în spațiul european, a fost în atenția autorităților judiciare de mai multe ori, însă nicio anchetă penală nu s-a finalizat cu trimiteri în  judecată.

Potrivit datelor centralizate de autorități, în Vaslui sunt înregistrați cu domiciliu fictiv aproximativ 140.000 de cetățeni moldoveni. Cei mai mulți dintre ei se regăsesc în municipiul reședință de județ, unde populația aproape s-a dublat în ultimii zece ani, de la 70.000 de locuitori la 138.000. În zonă sunt de notorietate blocurile în care sunt înregistrați cu domiciliile mii de moldoveni într-un singur apartament. Până în urmă cu doi ani nu a existat nicio reglementare privind luarea în spațiu. Din 2023, legislația s-a modificat, fiind instituită o limită de 10 persoane pentru un singur imobil.

„Aceştia nu vor veni niciodată să voteze aici, e clar că procentul va fi mai mic, dar uitaţi-vă la cifrele absolute că, dacă e să-i scădem pe respectivii din numărul total, ne apropiem de 50% prezenţă la vot. Nu e o problemă că votăm noi mai puţin, e o problemă pentru alţii că nu pricep, dar cu timpul, eu cred că peste patru ani, modificările legislative o sa-şi facă simţită prezenţa şi vor începe să fie scoşi din evidenţele de la Vaslui, astfel încât să se perie lucrurile acestea. De regulă, când le expiră buletinele n-o să le mai poată face în garsoniere în care au câteva mii de oameni domiciliul”, explica deputatul Adrian Solomon, după alegerile parlamentare de anul trecut.

Populația reală a județului este incertă, având în vedere numărul mare de vasluieni care au plecat la muncă în străinătate în ultimii 15 ani. Ultimele raportări indicau un număr de 100.000 de vasluieni plecați la muncă în străinătate. Dacă acestui număr i se adaugă și cei 140.000 de cetățeni moldoveni, cu domiciliu stabilit în acest județ, rezultă o populație reală cu mult mai mică decât se regăsește în statisticile oficiale.

Scăderea dramatică a natalității

Județul Vaslui se confruntă și cu scăderea natalității. Potrivit datelor Institutul Național de Statistică, Vasluiul este județul care a înregistrat cea mai mare prăbușire a natalității din toată țara.

Dacă în 1990 în județul Vaslui se nășteau 8.377 de copii, în 2023 (ultima raportare a Statisticii) s-au înregistrat doar 3.246 de nașteri. La decese, fenomenul este invers, numărul acestora crescând constant cu peste 1.300 în aceeași perioadă. Aceste date, spun statisticienii consultați de HotNews, confirmă că populația care se regăsește în statisticile oficiale nu coincide cu realitatea faptelor.

Toate aceste aspecte au influențat major cifrele privind prezența vasluienilor la urne. HotNews.ro a centralizat  toate datele privind prezența la vot a vasluienilor de la alegerile prezidențiale din 1990 până în prezent. Cifrele, culese de pe platforma Autorității Electorale Permanente, vizează prezența la urne în turul al doilea al prezidențialelor de după Revoluția din 1989 până în prezent.

Alegerile prezidențiale din 1990

În cadrul primelor alegeri libere din România, desfășurate într-un singur tur, au fost prezenți la urne 269.329 de vasluieni. 95,63% dintre ei au votat cu Ion Iliescu, în confruntarea cu Radu Câmpeanu și Ion Rațiu.

La nivel național, 14.826.616 români s-au prezentat la urne din totalul de 17.200.722.

Alegeri prezidențiale 1992: Ion Iliescu – Emil Constantinescu

Au votat 235.239 vasluieni (74,4%), la nivel național prezența a fost de 73,23%.

Alegeri prezidențiale 1996: Emil Constantinescu-Ion Iliescu

Au votat 247.537  vasluieni (69,92%), media națională fiind de 75,9%.

Alegeri prezidențiale 2000: Ion Iliescu-Corneliu Vadim Tudor

Au votat 221.735 votanți vasluieni ( 61,47% (221.735), peste media națională care a fost de 57,5%

Alegeri prezidențiale 2004: Traian Băsescu-Adrian Năstase

Este ultimul scrutin prezidențial când județul Vaslui mai depășește pragul de 200.000 de votanți. Cu 214.225 alegători la urne (57,15%), județul a depășit media națională care a fost de 55,21%

Alegeri  prezidențiale 2009: Traian Băsescu- Mircea Geoană

În primul scrutin prezidențial după aderarea României la UE, prezența la urne în județul Vaslui a scăzut la188.209 votanți (51,28%), cu șapte procente sub media națională care a fost de 58,02%

Alegeri prezidențiale 2014: Klaus Iohannis – Victor Ponta

Au fost prezenți la urne 199.273 vasluieni (53,03%), media națională fiind de 64,11%.

Alegeri prezidențiale 2019: Klaus Iohannis- Viorica Dancila

Prezența la urne a vasluienilor înregistrează cea mai mare scădere a prezenței la urne:156.858 votanți- 37,54%, media națională fiind de – 55,07%.

Alegeri prezidențiale 2024, primul tur

Au votat 144.681 vasluieni- 33,92%, media națională fiind de 52,56%

Alegeri prezidențiale 2025, primul tur

Au votat 139.491 vasluieni- 32,72%, media națională fiind de 53, 21%.

INTERVIURILE HotNews.ro