Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Unde se pune corect ștampila și în ce situații poate fi anulat votul

Alegătorii care se vor prezenta la urne la al doilea tur al alegerilor prezidențiale trebuie să pună ștampila pe unul dintre cei doi candidați care își doresc să ocupe cea mai înaltă funcție în stat – George Simion (AUR) și Nicușor Dan (independent). Votul poate fi invalidat dacă nu respectă o serie de reguli.
Ștampila trebuie pusă în interiorul unui singur patrulater din buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2025. Dacă un buletin de vot va avea, de exemplu, două ștampile în patrulatere diferite (adică pentru candidați diferiți), acesta se va declara nul.
Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP), votul valabil exprimat este atunci când ștampila cu mențiunea VOTAT”:
- este aplicată în interiorul unui singur patrulater;
- depășește limitele patrulaterului, fără a atinge un alt patrulater, iar opțiunea alegătorului este evidentă;
- a fost aplicată de mai multe ori în același patrulater;
- a fost aplicată de mai multe ori, atât într-un patrulater, cât și în afara oricărui alt patrulater;
- este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise olograf diverse mențiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de mențiunile înscrise pe buletinul de vot).
- votul este exprimat în condiţiile legale, dar buletinul de vot a fost introdus, de către alegător, în altă urnă decât cea corespunzătoare scrutinului pentru care este întrebuinţat.
Votul exercitat la secția de votare din țară sau din străinătate este valabil exprimat și în situația în care tușul se imprimă pe cealaltă pagină interioară ca urmare a plierii buletinului de vot purtând mențiunea TATOV și/sau tușul s-a imprimat/transferat și pe versoul foii unde se află patrulaterul pe care a fost aplicată ștampila cu mențiunea „VOTAT”.
Situații când poate fi anulat votul
Sunt considerate nule și nu intră în calculul voturilor valabil exprimate:
- buletinul de vot pe care nu a fost aplicată ștampila de control a biroului electoral al secției de votare, până la înmânarea acestuia către alegător;
- buletine de vot care au alt model decât cel legal aprobat;
- buletine de vot pe care nu a fost aplicată ștampila cu mențiunea ”VOTAT„;
- buletinele de vot la care ștampila cu mențiunea „VOTAT” este aplicată pe mai multe patrulatere sau în afara acestora, inclusiv în situația în care una dintre impresiunile unei ștampile a fost tăiată olograf sau există înscrieri olografe numai cu privire la valabilitatea uneia dintre acestea;
- ștampila cu mențiunea „VOTAT” depășește limitele patrulaterului și atinge un alt patrulater;
- buletinele de vot pe care a fost aplicată o ștampilă cu mențiunea „VOTAT” care are alt model decât cel legal aprobat.
Votul prin corespondență
În ceea ce privește votul exercitat prin corespondență, acesta este valabil exprimat atunci când autocolantul cu mențiunea VOTAT corespunzător turului de scrutin:
- este aplicat în interiorul unui singur patrulater;
- depășește limitele patrulaterului, fără a atinge un alt patrulater, iar opțiunea alegătorului este evidentă;
- este aplicat în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise olograf diverse mențiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de mențiunile înscrise pe buletinul de vot) sau sunt aplicate alte autocolante având alt model decât modelul legal aprobat pentru respectivul tur de scrutin.
Votul exercitat prin corespondență este valabil exprimat și în situația în care buletinul de vot descărcat de către alegătorul prin corespondență, în condițiile legii, conține numai pagina pe care a fost exprimată opțiunea acestuia prin lipirea autocolantului cu mențiunea VOTAT.
Buletinele de vot prin corespondență nu poartă ștampila de control a unui birou electoral.
În cazul votului exercitat prin corespondență, sunt considerate nule și nu intră în calculul voturilor valabil exprimate:
- buletinele de vot pe care nu a fost aplicat autocolantul cu mențiunea VOTAT;
- buletinele de vot la care autocolantul cu mențiunea VOTAT corespunzător turului de scrutin este aplicat pe mai multe patrulatere sau în afara acestora, inclusiv în situația în care autocolantul a fost tăiat/relocat sau există înscrieri olografe cu privire la valabilitatea acestuia;
- autocolantul cu mențiunea VOTAT depășește limitele patrulaterului și atinge un alt patrulater;
- buletinul de vot pe care a fost aplicat un autocolant cu mențiunea VOTAT are alt model decât cel legal aprobat pentru respectivul tur de scrutin;
- autocolantul cu mențiunea VOTAT are alt model decât cel legal aprobat.
În cazul în care în același plic interior au fost introduse două sau mai multe buletine de vot de același fel (corespunzătoare aceluiași tur de scrutin), acestea sunt declarate nule prin decizie a biroului electoral al secției de votare din străinătate care îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege pentru biroul electoral pentru votul prin corespondență, precizează BEC.
Totodată, în cazul votului exercitat prin corespondență, sunt nule următoarele plicuri exterioare sau interioare:
- plicul exterior care nu conține certificatul de alegător;
- plicul exterior care nu conține alte plicuri sau documente;
- plicul interior care nu conține niciun buletin de vot;
- plicul exterior și/sau interior care prezintă rupturi sau degradări de natură a afecta integritatea buletinului.
Plicurile exterioare livrate după expirarea termenului legal se anulează prin decizie a biroului electoral al secției de votare din străinătate care îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege pentru biroul electoral pentru votul prin corespondență.