Alegeri SUA 2024: Harris îl atacă pe Trump şi îşi apără ideile în primul său interviu televizat
Vicepreşedinta Kamala Harris a afirmat că America este „pregătită să întoarcă pagina” Trump, în primul ei interviu în calitate de candidat la Casa Albă, în cursul căruia căruia şi-a apărat ideile despre energie, imigraţie şi Israel, comentează AFP.
Ea l-a acuzat pe fostul preşedinte republican că „ne-a divizat naţiunea”, în acest interviu foarte aşteptat acordat CNN, în marja unei deplasări de campanie în Georgia, un stat-cheie din sudul ţării.
Candidata democrată, care a ales prin contrast un mesaj de reconciliere politică, a estimat că „ar fi un lucru bun pentru americani dacă ar exista un ministru republican în guvernul (său)”, în cazul victoriei la prezidenţialele din 5 noiembrie.
Întrebată asupra unor subiecte sensibile ale campaniei, Kamala Harris a declarat în special că în cazul victoriei „nu va interzice” fracturarea hidraulică (fracking), o metodă de extracţie a hidrocarburilor denunţată de apărătorii mediului.
„Putem face să crească şi dezvolta o economie înfloritoare bazată pe energie curată fără a interzice fracking-ul”, a asigurat vicepreşedinta, deşi în trecut spusese că se opune acestei tehnici.
Acesta este un subiect fierbinte în statul foarte disputat Pennsylvania, în care sectorul hidrocarburilor este un furnizor major de locuri de muncă şi venituri.
În privinţa imigraţiei, unul dintre subiectele favorite ale lui Donald Trump, democrata de 59 de ani a spus că trebuie să existe „consecinţe” pentru persoanele care intră ilegal pe teritoriul american.
Vicepreşedinta, care în trecut a adoptat poziţii mai progresiste pe aceste două subiecte, a asigurat că „valorile ei nu s-au schimbat”.
„Întotdeauna am crezut (…) că schimbările climatice sunt o realitate, că sunt o problemă urgentă” şi că Statele Unite trebuie să îndeplinească „obiective” în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră, a subliniat ea.
Republicanii o acuză pe vicepreşedintă că este inconsecventă în ideile ei.
„Abia aştept să dezbat cu +tovarăşa+ Kamala şi să arăt ce impostoare este. Harris şi-a schimbat poziţia în privinţa tuturor subiectelor”, a declarat Donald Trump pe platforma sa Truth Social, referindu-se la întâlnirea televizată cu rivala sa programată pe 10 septembrie.
Omul de afaceri de 78 de ani şi-a intensificat atacurile personale împotriva Kamalei Harris de la intrarea ei în campanie, în urma retragerii neaşteptate a preşedintelui democrat Joe Biden pe 21 iulie.
El a acuzat-o în special că a „devenit neagră” din motive electorale.
Întrebată despre acest lucru, Kamala Harris, născută dintr-un tată jamaican şi o mamă indiană, nu a vrut să detalieze, subliniind că este „acelaşi vechi refren”, şi adăugând: „Întrebarea următoare, vă rog”.
În legătură cu o altă problemă sensibilă pe plan politic, ea şi-a reiterat sprijinul pentru dreptul Israelului de „a se apăra” şi a răspuns „nu” la întrebarea dacă, în calitate de preşedinte, va suspenda livrările americane de arme către Israel, în timp ce războiul din Fâşia Gaza continuă de aproape 11 luni.
Potrivit sondajelor, duelul cu Donald Trump rămâne indecis, deşi candidata democrată se află într-o poziţie mai bună decât era preşedintele Joe Biden.
Ca şi Kamala Harris, Donald Trump cutreieră „swing states”, statele pivot promiţând să fie deosebit de disputate în noiembrie, printre care şi Georgia.
La rândul său, candidatul republican a vizitat joi Michigan, apoi Wisconsin.(Agerpres)