Progresul României nu va veni de la James Talarico și Abdul El-Sayed, așa cum nu a venit de la Donald Trump și JD Vance. Noi avem ceva mult mai greu de făcut.
55% pentru democrați, aproape 44% pentru republicani și 1,4% pentru alți candidați, așa s-a împărțit „votul popular” în SUA la Camera Reprezentanților. Dar sentimentul public este acela că „învingătorii iau tot”, nu? E o aparență. Cei 44% dintre oamenii nemulțumiți de politica democrată sunt acolo, sănătoși, furioși și așteptându-și rândul.
SUA are mecanisme de protecție, noi, mai puțin
„Părinții fondatori”, așa cum își numesc americanii strămoșii care au elaborat Constituția, au fost cu adevărat geniali.
Ei au gândit mecanisme care să nu decerneze nimănui aurul orbitor al puterii absolute. La Cameră, alegerile sunt o dată la doi ani – sistemul e gândit pentru ca cetățeanul să-și poată ține alesul sub controlul votului. La Senat, mandatul e de 6 ani. Ca să nu se plebisciteze chestiunile strategice sub presiunea unei „majorități zilnice”. Președintele e ales pe 4 ani.
Alternanța alegerilor, prin suprapunere cu cele prezidențiale, dar nu toate sincronizate, arată o cunoaștere avansată a naturii umane, care nu rezistă tentației puterii necenzurate. Dacă nu exista acest control democratic, America și lumea ar da acum senzația că James Talarico cu discursul său „L-am învins pe Goliat” și Abdul El-Sayed sunt eterni. Exact așa cum, în ultimii doi ani, am fost înclinați să credem că Donald Trump și JD Vance, acuzatorul Europei și al României de la Munchen, sunt omnipotenți.
România nu are, însă, exercițiul îndelung exersat al echilibrului puterilor. Riscăm să o luăm de la capăt cu greșelile. Și, pe noi, ne costă mult mai mult pentru că nu avem de unde risipi.
„Voi sunteți responsabili pentru educația voastră”
O parte a lumii e fericită pentru că „valul albastru” a venit la putere. Dar dacă abuzurile lui Donald Trump i-a adus pe democrați într-o poziție bună, e la fel de adevărat că „abuzurile woke” au adus MAGA la putere.
Ce a însemnat excesul woke? La facultăți, de pildă, la jumătatea anilor 2010 studenților încă li se spunea: „Noi v-am selectat și vă asigurăm cadrul. Dar fiecare dintre voi sunteți responsabili pentru educația voastră”. Mi s-a părut un exemplu minunat de alegere a răspunderii.
Când rectorii erau îndepărtați
Însă, în doar cinci-șase ani, ceremoniile din facultăți aveau destule momente în care se vorbea ca la vechii secretari de partid ai PCR: cuvinte goale.
În SUA mereu s-a muncit pe brânci, dar ceva se schimbase. Erau concediați rectori competenți pentru că grupuri de studenți radicali, care nu-i lăsau pe alții să vorbească, considerau că e o „crimă de management” ca școlile să aibă banii investiți în companiile de petrol și gaze. Ce avea una cu alta? Dar nu conta. Priceperea ajunsese să fie subordonată ideologic.
Un episod din California
În multe meserii apăruseră anomalii. La o conferință de jurnalism de investigație undeva în California, am asistat la o scenă în care cineva de la tribună relata entuziast despre cum victima unui agresiuni se poate transforma ad-hoc în ziarist. „Ca să facă un reportaj obiectiv”. Era contrar tuturor regulilor meseriei. Dar era la modă și se numea „jurnalism comunitar”.
S-au ridicat câteva mâini, mai est-europene, așa. Am simțit o bătaie amicală pe spate. „Stați liniștiți, nu știți că așa e acum la noi?”, m-a consolat un jurnalist american, nervos și el pe ce se întâmpla. Era nervos, dar era tăcut.
Ce fac acum creatorii „MAGA de România”
Până la urmă, excesele corectitudinii politice și abuzurile regimului Trump au un punct comun. Nu sunt echivalente, dar ceva le leagă. Ambele au indicat o deprofesionalizare. O deprofesionalizare woke și o deprofesionalizare MAGA. La ambele societatea a reacționat, până la urmă.
În mod normal, un personaj incompetent precum Kash Patel nu poate ajunge șef la FBI. Dar Trump l-a numit. Kash Patel nu prindea rolul de pistolar nici în filmele lui Sergiu Nicolaescu, cele din care își copiază replici eroice Călin Georgescu.
Chiar, ce or face acum păpușarii din statul român care l-au susținut pe politicianul „MAGA de România”? Probabil stau la conservare. Cei din umbră joacă „la temporizare” cum se spune în fotbal, așteaptă să se întoarcă iar roata. E tactica lor preferată.
Epoca „politicii fără învingători”
Și, la un moment dat, roata se va întoarce. Pentru că trăim într-un climat în care victoria nu durează. Actul guvernării e aproape imposibil, la standardele nemulțumirii publice, care vrea mereu „altceva”. Așa că traversăm o epocă a „politicii fără învingători”, termen folosit de Ruy Teixeira și Yuval Levin, doi intelectuali care au putut lucra împreună, în ciuda orientărilor lor diferite.
Chiar dacă rotațiile sunt frecvente, SUA au meserii dezvoltate, sisteme profesionale care rezistă și o prosperitate uluitoare. Are de unde scădea. Își revine mereu și mereu. Sau a reușit până acum, căci nimic nu e de-a gata.
În România, nu avem de unde pierde
Pentru noi, însă, deprofesionalizarea este greu de recuperat. Nu avem de unde pierde competență și focusare națională în perioade risipitoare de 2-3 ani, în care să ciclăm pe urmele înnămolite ale propriilor erori. Nu avem capital suficient, nu avem timp, nu avem baza de talente umane la nivel mare. Risipa se simte imediat.
Dacă politicienii români și noi toți, ca societate, trăim cu impresia că lumea s-a luat de la capăt în urma rezultatelor alegerilor SUA de marți, vom repeta vechile erori. Aici n-avem deficit bugetar: suntem campioni la capacitatea de a exagera, ca să nu ne vedem de munca așezată.
