Alegeri între două extreme. Ce s-a întâmplat de fapt duminică, la parlamentarele din Franța, dincolo de discursul politico-emoțional

Rezultatele primului tur ne arată că Rassemblement Național (RN) a progresat din 2022 de la 18% la 33%, câștigând astfel primul tur împotriva Nouveau Front Populaire (28% față de 25% la ultimele alegeri) și a majorității prezidențiale macroniste Ensemble (20% față de 26% în 2022). Sistemul majoritar în două tururi și harta electorală actuală anunță o amplificare a victoriei RN, proiecțiile mergând de la 230 la 300 de deputați, deci ipoteza unei majorități absolute nu este exclusă.

Dacă vrem să înțelegem semnificația primului tur al legislativelor din Franța și să anticipăm ce se poate întâmpla, trebuie să ne întoarcem o clipă la momentul de grație al lui Emmanuel Macron, actualul președinte. În 2017 Macron, 39 de ani, cu un partid nou, dezvoltat pe internet și cu o relativ restrânsă experiență politică, producea senzație reușind să câștige alegerile prezidențiale. Susținut de oameni de la centru-stânga și centru-dreapta, nu era un candidat centrist clasic. Mai degrabă a promovat un populism centrist, unii au vorbit chiar de un extrem-centru. Macron a plecat de la degradarea încrederii în partidele tradiționale și în elita politică în general. În sensul acesta discursul său era unul populist. Nu același lucru se putea spune despre politicile promovate. Dar macronismul s-a bazat în primul rând pe iluzia unei schimbări radicale.

În 2017 adversarii lui Macron erau doi candidați populiști, Marine Le Pen și Jean Luc Mélenchon, plus candidatul de centru-dreapta F. Fillon care propunea un program de restrângere a cheltuielilor sociale și scăderea semnificativă a numărului de funcționari. Nu a câștigat un candidatul anti-populist (la nivelul discursului economic), ci cel mai puțin populist dintre ceilalți trei.

La guvernare Macron a urmat politici economice foarte apropiate de cele ale dreptei, compensând asta cu progresismul cultural. A guvernat economic cu oameni care veneau din partidul de centru-dreapta Les Républicains, care astfel la nivelul principalilor lideri a fost rupt în două între cei care plecau la Macron și cei care stăteau în opoziție.

În aceste condiții opoziția față de centrul macronist nu putea veni decât de la extremele spectrului partizan. Politica franceză respiră democratic numai prin alternanțe și încă din 2017 s-a spus că alternanța nu va mai putea să se facă decât prin extreme.

Concurs între populiști

Iar Le Pen și Mélenchon au fost într-un concurs de tipul: oglindă, oglinjoară, cine e mai populist din țară? În 2022 Marine Le Pen s-a califica în turul doi al prezidențialelor luând peste 40%. Deși a pierdut clar în fața lui Macron, era o victorie în fața stângii extreme reprezentată de Mélenchon. Acesta a încercat să compenseze înfrângerea sa prin radicalismul trupelor prezente în Asemblée Nationale, camera decizională a parlamentului francez. Tipul de comportament al parlamentarilor La France Insoumise (LFI, partidul lui Mélenchon) a ajutat însă decisiv RN-ul Marinei Le Pen să pară un partid mai respectabil, care joacă jocul instituțiilor, în contrast cu extrema stângă.

Numai așa înțelegem ce s-a întâmplat pe 30 iunie: francezii, convocați în alegeri anticipate de Macron, aveau de ales nu între putere și opoziție, puterea macronistă era deja sancționată la europene și nu-și putea reveni, ci între cele două extreme. Ambele extreme fiind însă aliate cu părți mai moderate ale stângii, respectiv ale dreptei. Dar LFI, dominant în Nouveau Front Populaire, dăduse mult mai recent, mai ales după atacul Hamas din 7 octombrie 2023,  semne de extremism, pe când extrema dreaptă face de ani buni eforturi de respectabilizare.

Francezii au dorit deci să dea o palmă elitei politice, nu o puteau face decât alegând una dintre extreme, și au ales-o pe cea mai puțin extremistă.

Ce se va întâmpla în turul doi

Turul al doilea va confirma primul tur? Sondajele spun că da, fără însă neapărat a da o majoritate absolută RN-ului, care ar avea nevoie de 289 de locuri. Stânga se unise din primul tur și nu mai are rezerve de vot, centrul e la putere și majoritatea vrea să-l sancționeze pe Macron. La dreapta mai exuistă 10% care se vor duce majoritar spre RN. În plus, retorica «frontului împotriva extremei drepte», care a funcționat acum doi ani la prezidențiale, deja nu a mai fost eficientă la legislative. Atunci RN-ul a câștigat în majoritatea locurilor în care a întâlnit un candidat LFI. În plus, sistemul cu circumscripții uninominale face ca sondajele să fie înșelătoare: stânga are un electorat concentrat în câteva fief-uri, mai ales în aglomerări urbane, pe când RN-ul e distribuit pe întreaga hartă electorală. Atunci când avea 15-20% acesta era un mare handicap, pentru că nu reușea să câștige decât câteva circumscripții, acum are din primul tur în jur de 40% în destule circumscripții încât să fie destul de sigur că va avea cel puțin 250 de deputați (inclusiv cei aleși din primul tur, deja 39).

RN-ul condus acum de Jordan Bardella (28 de ani, născut în 1995) va câștiga clar și al doilea tur, iar asta deschide trei ipoteze. Prima este o majoritate absolută RN sau RN plus câțiva deputați care vin de la dreapta. Atunci Bardella e greu de crezut că poate refuza să fie prim-ministru. Când președintele Macron a luat decizia de a organiza alegeri anticipate chiar după victoria listei Bardella la alegerile europene, nu putea să nu știe că acesta era un scenariu cel puțin posibil, dacă nu chiar probabil. Președintele știe însă două lucruri. Primul este că RN-ul va avea o mare dificultate internă de a alege calea de urmat atât la nivelul politicilor economice și sociale, cât și la cel al atitudinii față de UE sau războiul din Ucraina. Cu alte cuvinte are toate șansele să-și arate repede conflictele interne, pe lângă o mass-media care va fi foarte ostilă și limitele pe care orice partid le are când guvernează pentru prima dată. Al doilea lucru e legat de capacitatea președintelui de a avea o influență politică și publică. Toate coabitările precedente s-au terminat cu un șef de stat mai popular decât la începutul coabitării.

Ce ne spun scenariile

Acest prim scenariu numai în mod înșelător validează ipoteza că « extrema dreaptă este la porțile puterii ». Trebuie adăugat: porțile puterii parlamentare și guvernamentale într-o republică în care președintele poate deveni principalul opozant și principala contra-putere la guvernare. În plus, numărul contra-puterilor este foarte important: Consiliul Constituțional, Consiliul de Stat și toată puterea judecătorească dominată de sindicate ale magistraților apropiate stângii. Apoi o societate civilă și o stradă a cărei influență e istoric mai importantă în Franța decât în orice altă țară. Ca să nu mai vorbim de nivelul instituțional european, în condițiile în care Franța e pe lista țărilor cu deficit excesiv. Cu alte cuvinte, RN, ca orice alt partid populist, va avea mari dificultăți la guvernare. Știe asta, așa că scenariul în care va fi forțat să guverneze chiar de eventuala câștigare a unei majorități nu este cel mai bun scenariu pentru ei. Comparația cu Italia lui Meloni nu funcționează aici pentru că este alt tip de regim.

Descrierea acestui prim scenariu ne spune ceva esențial despre scenariul al doilea: cel în care RN câștigă clar, dar nu are majoritate și nici nu vrea să guverneze. Deocamdată partidul rămâne controlat în mod informal de Marine Le Pen, care vrea să câștige prezidențialele. După o ipotetică guvernare RN de aproape trei ani în coabitare, șansele ei de a câștiga se vor diminua semnificativ în 2027. RN-ul va încerca deci să forțeze o demisie a președintelui Macron, dar nu poate face asta în mod eficient dacă acceptă din partea acestuia nominalizarea unui prim-ministru RN. Asta pentru că un comportament anti-instituțional ar mobiliza societatea care pariază acum pe imaginea mai moderată pe care partidul a reușit să o impună treptat.

Al treilea scenariu este acela al unei guvernări anti-RN. Matematic vorbind, chiar în cazul improbabil al unui scor slab al RN în turul doi, această guvernare nu e posibilă decât cu sprijin LFI, ceea ce face imposibilă o participare a dreptei și chiar a unei părți a centrului-dreapta care a făcut până acum parte din majoritatea macronistă, dar care vrea să aibă un viitor politic: fostul premier Eduard Philippe, actualii miniștrii Bruno Le Maire și Gerarld Darmanin etc. De unde invocarea unei soluții de guvern de tehnocrații până la următoarele alegeri anticipate, care nu pot avea loc decât peste un an. În acest an RN-ul se va consolida și probabil va avea o victorie și mai clară.

În loc să vânturăm pericole exagerate și să mobilizăm frici, criticabile pe fond și oricum ineficiente politic, mai bine să mergem pe cale înțelegerii mecanismelor care au dus Franța în situația actuală. Cu multe dileme și fără răspunsuri clare. Una din căi este să privim psihologia principalilor actori politici. Aici clivajul este între, pe de o parte, Marine Le Pen și Jean Luc Mélenchon, lideri care au adunat multe înfrângeri, multă frustrare, și care își acoperă prost tentațiile extremiste. Pe de altă parte, Emmanuel Macron, primul ministru Gabriel Attal (35 de ani, născut în 1989) sau Jordan Bardella, tineri gata să asume riscuri câteodată mai mari decât le-au evaluat.

Dacă pornim de la acesta perspectivă și contemplăm cele trei scenarii de mai sus, ne dăm seama că tema următoarelor săptămâni și luni va fi legată de capacitatea președintelui Macron de a rezista în funcție. Numai o coabitare îl poate treptat întări. În plus, poate slăbi RN-ul dacă-l atrage la guvernare și speră să provoace un conflict Bardella-Le Pen. Primul scenariu prezentat mai sus este cel în care RN-ul, mai ales Bardella, nu va refuza guvernarea. Dar partidul va fi rupt între tentația respectabilizării și atacul la instituția prezidențială pentru a forța o demisie a lui Macron. – Continua lectura pe Contributors.ro

Alexandru Gussi are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d’Etudes Politiques din Paris, a publicat La Roumanie face au passé communiste. Mémoires et cultures politiques, Paris, l’Harmattan, 2011, predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București