Skip to content

Alegerile din SUA sau cum se curăță un pește. Două semnale puternice

Dacă la aceste alegeri votanții americani au respins în mod clar, poate cel mai clar, impozitele interne și alunecarea către un tip autoritar, polițienesc sau chiar paramilitar de guvernare, pe plan extern influența acestei dinamici nu are aceeași amplitudine. Justiția americană se va reface rapid, tocmai pentru că se bazează pe mecanisme democratice interne bine puse la punct și pe o Constituție solidă. Justiția internațională, mai greu, scrie antropologul Alexandru Bălășescu, într-un articol de opinie publicat azi de HotNews.

  • „În mod cert, nu ne putem baza pe votanții americani să rezolve problemele europene sau mondiale. Ceea ce ne-au arătat ei este că, într-o democrație liberală ale cărei instituții se bucură de o construcție solidă, vocea fiecăruia contează și că, împreună, vocile pot aduce schimbări”.

„Republicanii s-au învins pe ei înșiși”

Din 1998 urmăresc de pe margine politica americană, involuntar întâi, prin virtutea accidentului biografic, iar apoi voluntar pentru că, vrem sau nu, ne cam privește pe toți. 

„Valul albastru” al alegerilor pentru Congres și Senat nu a luat pe nimeni prin surprindere pentru rezultatul în sine, ci mai degrabă din cauza mărimii acestui val. Diferențele preferințelor de vot au fost neașteptat de mari, cu câteva excepții. După rezultate, reacțiile nu au așteptat să sosească, atât în lume cât și pe la noi. Evident, vocile și perspectivele sunt variate – unele mai avizate, altele mai puțin. Aș dori doar să punctez câteva lucruri.

În primul rând, reziliența instituțională a sistemului democratic american. Acesta a rezistat și continuă să reziste atacurilor din partea administrației de la Casa Albă, care a încercat în ultimii doi ani să concentreze cât mai multă putere. Și prin asta să influențeze rezultatele votului. Diferențele mari de alegere, cât și mecanismele juridice independente (vezi cazul Alaskăi) au făcut ca rezultatele să fie imposibil de contestat. Dar, motivația de vot este mult mai complexă, deși tentația este de a atribui o cauza unică, în funcție de privitor. 

Astfel, avem următoarele tipuri de explicații:

  • votanții au ales economic, nu ideologic, pentru a penaliza performanța economică dezastruoasă din ultimii 2 ani, generată în principal de tarifele internaționale și, mai recent, de războiul declanșat în Iran.
  • votantii au dat un vot de blam lui Trump.
  • votantii au văzut că democrația este în pericol și au votat ca să o salveze, democrații fiind cei care ar putea să o facă.
  • Republicanii s-au învins pe ei înșiși – nu a fost o victorie a democraților.
  • a fost un vot împotriva inegalităților frapante din societatea americană, simțite mai ales în accesul la sănătate, educație și locuire.

„Indicatorii unei democrații liberale sănătoase, în ciuda tendințelor spre autoritarism din ultimii ani”

Fiecare dintre aceste tipuri de explicații are parțial dreptate, însa rezultatul este datorat unei combinații dintre ele. 

Într-o țară în care politica este influențată de identitate mai mult decât oriunde altundeva, avem premiere notabile: primul senator musulman, prima guvernatoare de culoare, prima senatoare nativă, primul senator declarat gay, primul guvernator de culoare în Florida, primele femei guvernatoare în Ohio, Minnesota si Tennesse. Sunt vreo zece astfel de premiere. 

Toate acestea sunt indicatorii unei democrații liberale sănătoase, în ciuda tendințelor spre autoritarism din ultimii ani. Este meritul votanților. Deși, din nou, nu putem spune că este o singură cauză pentru care au votat. 

„America s-a întors, dar mai mult la ea acasă decât pe scena internațională”

Reactiile din România au fost variate. De la cele mai vituperante, în care a ieșit la suprafață o combinație de islamofobie, antisemitism și cruzime rasistă şi misogină, până la analize optimiste. Mai ales legate de posibile schimbări în politica externă americană, care ar putea duce la refacerea relațiilor internaționale, în special a celor dintre blocul european și SUA. Din păcate, lucrurile sunt mai complexe decât atât. America s-a întors, dar mai mult la ea acasă decât pe scena internațională. 

În 2024, am scris aici un articol care a prevăzut destul de bine ceea ce acum se numește doctrina „Donroe”, adică traducerea în termeni de „real estate” (atât înțelege Don) a doctrinei sferelor de influență Monroe. 

„Orientările suveraniste au primit într-adevăr o lovitură, însă nu una decisivă”

Pe fondul retragerii strategice a SUA din rolul său de hegemon global, care îl precede, Trump a încercat să retraseze sferele de influență și să repoziționeze țara sa în relație cu Europa, a cărei influență și putere în creștere nu îi pică bine unei anumite părți a Americii de mult timp. 

În momentul de față, inerția acțiunilor sale este mult mai mare decât schimbarea internă din SUA. 

Orientările suveraniste au primit într-adevăr o lovitură, însă nu una decisivă, iar înclinația Casei Albe de a încuraja forțele dezbinării europene va continua, cu siguranță, cel puțin în următorii doi ani. Cum spunea administrația în celebrul de acum tweet „Trump is still your president”, și din această poziție el continuă să fie principalul decident al politicii externe, militare și diplomatice. Intern, probabil va încerca să guverneze prin ordine executive, contracarând Congresul. Extern, să sperăm că nu va încinge conflictele pentru a-și răcori furia înfrângerii.

„Justiția americană se va reface rapid. Justiția internațională, mai greu”

Problema cea mai mare, cred eu, este următoarea: până acum 10 ani, Statele Unite se prezentau pe scena lumii cu un discurs idealist, în care aderarea la Pax Americana trecea printr-o opțiune, cel puțin la nivel discursiv (mai ales în nou unificata Europă, adică, în alte cuvinte, nu obliga nimeni pe nimeni să intre în NATO). Începând cu primul mandat al lui Trump, vechile idei de diplomație de tip realpolitik, bazate pe impunerea puterii, au revenit ca legitimatoare ale acțiunilor, atât extern, cât și intern. Odată dispărut sau estompat din conștiința publică discursul diplomației internaționale bazate pe negocieri, instituții legiferatoare transnaționale și domnia legii, va fi foarte greu ca acesta să revină.

Dacă la aceste alegeri votanții americani au respins în mod clar, poate cel mai clar, impozitele interne și alunecarea către un tip autoritar, polițienesc sau chiar paramilitar de guvernare (vedeți derapajele ICE), pe plan extern influența acestei dinamici nu are aceeași amplitudine. Justiția americană a rămas în picioare și se va reface rapid, tocmai pentru că se bazează pe mecanisme democratice interne bine puse la punct și pe o Constituție solidă. Justiția internațională, mai greu.

Organisme precum ONU sau CEDO au pierdut mult din legitimitate și din arhitectura instituțională. Atacul DOGE la USAID a fost unul dintre cele mai dure și mai importante moduri de a delegitima prin ricoșeu ideea de guvernanță transnațională. 

În mod cert, nu ne putem baza pe votanții americani să rezolve problemele europene sau mondiale. Ceea ce ne-au arătat ei este că, într-o democrație liberală ale cărei instituții se bucură de o construcție solidă, vocea fiecăruia contează și că, împreună, vocile pot aduce schimbări. Același lucru îl putem vedea și la vecinii noștri. Important este ca, măcar acum (și în viitor), să alegem conform intereselor noastre pe termen mediu și lung, ca europeni.

„Peștele de la cap se împute, însă de la coadă se curăță”

Ar mai fi două semnale interesante din alegerile americane:

  1. Necesitatea unei politici bazate pe noțiuni de virtute și morală (vedeți mai ales discursurile lui Talarico în Texas). Tinerii și noile generații nu se regăsesc în clivajele vechi de genul dreapta-stânga.
  2. Chestiunea inteligenței artificiale ca hiperobiect politic, care a concentrat foarte mult din nemulțumirile electoratului (centrele de date au fost un subiect major în anumite regiuni). 

Prevăd că discursurile despre „inevitabilitatea AI”, „imposibilitatea de a guverna AI-ul” și despre natura ei providențială se vor diminua foarte mult. E un subiect aparte, care merită analizat în sine. Dar, ce e important, câștigătorii vor trebui să se pregătească pentru un posibil AI crash ceva mai mare decât „the internet bubble”…

Indiferent de ce se va întâmpla, alegerile acestea mi-au adus aminte de un proverb românesc: „Peștele de la cap se împute” și de continuarea sa, mai puțin cunoscută, dar absolut crucială: „însă de la coadă se curăță”.

Inițial, articolul a fost publicat în Contributors.ro.