Alertă de la ANM: Jumătate de țară și Bucureștiul, sub cod galben de furtuni și vijelii

Meteorologii au emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic, valabilă până diseară în 20 de judeţe şi în Bucureşti, precum şi o informare de averse torenţiale ce vizează cea mai mare parte a ţării, până luni seara.
Potrivit ANM, astăzi, între orele 12:00 – 23:00, în Moldova, în cea mai mare parte a Munteniei, în estul Transilvaniei şi în sud-vestul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 – 70 km/h), averse torenţiale şi pe alocuri grindină.
De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp şi, pe arii restrânse, de 30 – 50 l/mp.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Prahova, Suceava, Vrancea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

În același timp, ANM a emis o informare meteo de vreme instabilă, în intervalul 22 mai, ora 10:00 – 26 mai, ora 20:00. Astfel, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 40 – 50 km/h), vijelii şi grindină.
În plus, în intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 25 – 35 l/mp, iar prin acumulare vor depăşi local 50 – 70 l/mp.