Alertă de vreme severă: vânt puternic în 8 județe, ninsori și strat de zăpadă la munte
Meteorologii au emis miercuri dimineață o alertă cod galben de vânt puternic, valabilă pe parcursul acestei zilei în sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea. Potrivit ANM, vremea se menține mai rece decât este normal în toată țara, iar în zonele înalte de la munte va ninge consistent.
ANM a emis o informare meteo de intensificări ale vântului, precipitații mixte la altitudini mai mari de 1500 m valabilă în interalul 14 octombrie, ora 10 – 16 octombrie, ora 18.
Conform prognozei, temporar vor fi intensificări ale vântului miercuri (14 octombrie) în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, estul Munteniei și izolat în sudul Banatului cu viteze la rafală în general de 45…55 km/h, iar joi și vineri (15 și 16 octombrie) local în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei și izolat în restul teritoriului (viteze de până la 40…50 km/h).
În zona montană înaltă, în special a Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, vor fi rafale de 60…80 km/h.
La altitudini mari, în general de peste 1500 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali, pe tot intervalul se va depune strat de zăpadă în general de 5…15 cm.
Meteorologii precizează că vremea se va menține rece pentru această perioadă.
De asemenea, ANM a emis o alertă cod galben de vânt puternic, valabilă până diseară, la ora 18.00.
În intervalul menționat, în sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h.

Vreme deosebit de rece la București
Pentru Capitală, ANM anunță că miercuri vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această dată. Cerul va avea unele înnorări, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 5…6 grade, mai scăzută în zona periurbană până spre 2 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
Joi, cerul va fi temporar noros și trecător va ploua slab, cu precădere seara și noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Valorile termice vor fi apropiate de normalul climatologic al datei, astfel că maxima va fi de 16…18 grade, iar minima de 5…7 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.
Vineri, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior, astfel că se vor situa sub cele specifice datei. Cerul va fi temporar noros și trecător va ploua slab, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade.