Alexandru Lazescu: Exista o campanie concertata impotriva Televiziunii publice/ Reforma TVR incepe in ianuarie si presupune reducerea cu 25% a cheltuielilor cu personalul
Presedintele-director general al TVR, Alexandru Lazescu, a declarat miercuri seara, la postul de televiziune public, ca reforma Televiziunii Romane va incepe in luna ianuarie si va contine, intre altele, o scadere a cheltuielilor cu personalul de 25%, ceea ce implica disponibilizari de 10%, precum si o reducere a productiei cu 30%. Totodata, seful TVR a explicat cum a ajuns institutia publica la datorii de peste 100 de milioane de euro si a subliniat ca, in ultima perioada, exista o campanie concertata impotriva Televiziunii Publice.
„Exista o campania concertata impotriva Televiziunii publice. Este limpede ca lucrul acesta se intampla si are o anumita tinta si, intr-un fel, sunt usor mirat ca unii dintre colegii nostri care sunt foarte vehementi luau pana la 1000 de euro pe o editie saptamanala, cu doar cativa ani in urma, la Televiziunea publica”, a declarat Lazescu.
Presedintele- director general al TVR a explicat situatia Televiziunii Romane, care are pierderi cumulate de aproximativ 100 de milioane de euro. Lazescu a precizat ca la preluarea mandatului de catre noul Consiliu de Administratie (30 iunie 2010-n.r.), pierderile cumulate au fost de 61 de milioane de euro. O buna parte din datoria televiziunii de stat provine si din contractele semnate in perioada 2004-2009. Suma este de aproximativ 40 de milioane de euro, cele mai multe dintre aceste contracte fiind scadente in perioada 2010-2012.
Lazescu a precizat ca situatia nu este una noua. „Noi am vorbit despre situatia finanaciara inca din septembrie, anul trecut. Televiziunea are pierderi an de an, incepand din 2006. Sigur ele se cumuleaza. (…)Datoriile s-au propagat. Aceasta suma este rezultatul unor actiuni care s-au facut, in mare parte, inaintea preluarii mandatului meu”, a precizat presedintele TVR.
„Problema este ca suntem cumva cu mainile legate. Pe de o parte, avem aceste contracte in derulare (…) care nu pot fi denuntate. Cum spuneam, in cea mai mare parte sunt nerecuperabile. Din publicitate nu poti scoate sumele imense care au fost investite. Pe de alta parte, avem un contract colectiv de munca, dar sunt si cauze obiective, a crescut TVA-ul de la 19 la 24% (…) Taxa TV din Romania este cea mai mica din Europa. Sigur ca sunt si alte cauze care tin de contextul general, televiziunea a fost permanent, in aceasta ultima decada, intr-o instabilitate politica. Instrumentul respingerii raportului de activitate a facut ca niciunul dintre ultimele trei consilii de administratie sa-si termine mandatul”, a mai spus el.
Conducerea TVR este hotarata si se zbate sa faca ceva pentru televiziune, precizeaza Alexandru Lazescu, „dar e foarte greu sa iti faci un plan pe termen lung, in conditiile in care permanent exista acest cadru instabil. Nu este normal”, a adaugat el.
„Noi putem actiona asupra a aproximativ a 15% din costuri”, mai spune Lazescu, „restul sunt fie chestiuni batute in cuie, prin contractul colectiv de munca”, fie lucruri prevazute in contracte semnate inaintea mandatului sau.
Presedintele-director general al TVR a formulat si „un repros” la adresa fostei administratii care, „in plina criza, in care colegi din presa scrisa, radiouri au avut taieri de salarii de 20-30%, 6.000 de oameni si-au pierut locurile de munca, in aprile 2010, semna un contract colectiv de munca care, intre altele, prevedea acordarea unor prime de vacanta de 85% din salariu. E ca si cum am da inca un salariu in plus fiecarui angajat in anul respectiv”, a spus Lazescu, adaugand ca aceasta era obligatorie, indiferent de situatie. „Este un tip de decizie iresponsabila”, a mai spus Lazescu.
In ceea ce priveste planul de reforma al Televiziunii Romanie, Alexandru Lazescu sustine ca la acest plan se lucreaza inca din primavara, „impreuna cu un consultant elvetian”, precizand ca „nu e un plan facut pe genunchi”. „Planul (aprobat la sfarsitul lunii noiembrie de Consiliul de administartie -n.r.) prevede, intre altele, o scadere a cheltuielilor cu personalul de 25%. Pe de alta parte, prevede o reducere a productiei cu circa 30%, tocmai ca sa limitam aceste costuri”, a spus Lazescu, adaugand ca este necesara „o echilibrare a costurilor si veniturilor”; o reforma salariala, care sa aduca aceste lucruri intr-o marja decenta.
Intrebat ce reprezinta reducerea costurilor cu personal de 25%, el a explicat ca aceasta implica „renuntari la sporuri, scadere a orelor suplimentare, precum si disponibilizari, o reducere pe care noi o evaluam undeva la in jur de 10%”, a adaugat Lazescu, precizand ca reforma va incepe din luna ianuarie.
El a mai spus ca „exista multe frustrari in TVR, din cauza ca sunt inversiuni: unii angajati au salarii mult prea mici fata de ceea ce fac, iar altii, prea mari, fapt care trebuie reglat”.
In ceea ce priveste taxa TV, Alexandru Lazescu a spus ca aceasta este cea mai mica din Europa si are acelasi nivel, sub un euro, ca acum zece ani, aceasta nefiind indexata niciodata in aceasta perioada.
Potrivit European Broadcasting Union, cea mai mare asociatie a televiziunilor si radiourilor publice de pe continent, taxa din Romania este cea mai mica din Europa.
Alexandru Lazescu a mai spus ca el nu a cerut marirea taxei TV, insa ea ar trebui sa ramana constanta. „Daca taxa nu a fost indexata, evident ca veniturile noastre scad an de an”, a explicat acesta.
Televiziunea Publica are 7 canale, 5 studiouri teritoriale si 3300 de angajati.
Citeste si: