Alianța dintre Canada și Cuba este pusă în pericol de soarta lui Maduro
Implicarea Cubei în criza din Venezuela duce la apariția unor noi tensiuni în relația foarte apropiată dintre Canada și Cuba. Nicolas Maduro se bazează tot mai mult pe cubanezi pentru a-și păstra puterea, în vreme ce Venezuela îi întoarce tot mai mult spatele, relatează CBC.
Mii de cubanezi trăiesc și lucrează în Venezuela. Mulți dintre aceștia ocupă cele mai sensibile structuri din aparatul de stat: aceștia lucrează în forțele armate și în serviciul de contra-spionaj militar DGCIM, în poliția secretă a statului (SEBIN) sau chiar se numără printre cei care se învârt în cercul apropiat al lui Maduro, fiind bodyguarzii acestuia.
Prezența acestora- și percepția conform căreia cubanezii au un cuvânt important de spus cu privire la ceea ce se întâmplă în țară- a dus la apariția unui sentiment de ură generalizată la adresa acestora în Venezuela. Există inclusiv cereri făcute pe rețelele de socializare ca cetățenii de origine cubaneză care trăiesc în Venezuela să fie ostracizați.
Până în momentul de față, Canada a fost reticentă la propunerea de a avertiza unul dintre guvernele pe care prim-ministrul Justin Trudeau le-a numit aliate în timpul vizitei sale din 2016 la Havana. Cu toate acestea, ministrul pentru afaceri externe, Christia Freeland, susține că rolul jucat de Cuba în criza politică din Venezuela este ”îngrijorător”.
,,Subiectul rolului jucat de Cuba în Venezuela a fost discutat în timpul întâlnirii Grupului de la Lima, care a avut loc la Bogota luni”, a spus aceasta. ,,Am înțeles de la liderii opoziției din Venezuela că sunt îngrijorați de rolul pe care anumiți cubanezi îl joacă în țara lor.”
Aceasta a transmis Cubei că ar trebui ,,să le permită venezuelenilor să obțină dreptul la ceea ce merită, adică la respectarea constituției și la o tranziție pașnică spre democrație.”