Sari direct la conținut

Alianța Dreapta Unită îi cere demisia lui Toni Greblă din fruntea AEP după dezvăluirile HotNews.ro despre breșa de securitate

HotNews.ro
Cătălin Drulă, Ludovic Orban și Eugen Tomac, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Cătălin Drulă, Ludovic Orban și Eugen Tomac, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cele trei partide de opoziție care formează Alianța Dreapta Unită cer demisia lui Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, pentru modul în care a gestionat datele personale ale experților electorali și pentru declarațiile publice în care a minimalizat efectele incidentului.

„Într-un an cu 4 rânduri de alegeri, AEP nu poate fi condusă de Toni Greblă. Alianța Dreapta Unită îi solicită demisia!”, au transmis formațiunile într-un comunicat de presă.

HotNews.ro a dezvăluit sâmbătă în exclusivitate incidentul care s-a produs joi, 11 aprilie, când pentru câteva ore mai multe date personale, de exemplu codul numeric personal, ale experților electorali au putut să fie accesate pe un mail nesecurizat.

Șeful AEP a spus că „regretă incidentul, dar oameni suntem cu toții”. Acest lucru este condamnat de opoziție care îi cere demisia.

„Toni Greblă, omul numit de PSD la șefia AEP, tratează cu superficialitate datele personale ale unor cetățeni români, experți electorali, care ar urma să conducă secțiile de vot din țară. La 72 de ore de la incident, nu doar că nu înțelege gravitatea situației, dar habar nu are, potrivit interviurilor acordate în presă, datele cui au fost expuse”, acuză Dreapta Unită.

Scurgerea de informații a fost raportată, vineri, Autorității Naționale de Supraveghere a Datelor cu caracter personal, a confirmat Toni Greblă pentru HotNews.ro.

Inițial, într-o discuție înregistrată cu HotNews.ro, Toni Greblă a spus că este vorba de „persoanele care lucrează în IT în procesul electoral”. În realitate, potrivit confirmărilor din AEP, nu este vorba de oamenii de la IT ci de persoanele care pot deveni președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară sau locțiitorii lor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro