Alienarea parentala, recunoscuta ca forma de abuz psihologic sever asupra copilului
Fenomenul alienarii parintesti a fost recunoscut ca forma de abuz psihologic sever asupra copilului, potrivit unei dispozitii a Colegiului Psihologilor din Romania, publicate joi in Monitorul Oficial, anunta organizatia neguvernamentala Asociatia Romana pentru Custodia Comuna (ARPCC) Potrivit dispozitiei, sunt vizate activitati de denigrare sistematica a unui parinte de cate celalalt parinte, cu intentia alienarii (instrainarii) copilului de catre celalalt parinte.
„De ieri alienarea parinteasca este recunoscuta ca forma de abuz emotional si in Romania. De acum inainte, acel parinte divortat caruia i s-a acordat custodia copilului are toate sansele sa o piarda sau sa i se reduca timpul de acces la copil daca il va educa astfel incat sa il urasca sau sa il evite pe celalalt parinte, necustodian.
Bun venit, asadar, in civilizatie, unde parintii au drepturi si obligatii egale asupra copilului, indiferent de genul lor sau sexul copilului, si asta chiar daca parintii sunt separati. O civilizatie unde copilul are doi parinti, chiar daca sunt divortati. O lume in care copilul este considerat nu un lucru ce trebuie partajat exclusiv intre parinti, ci o fiinta omeneasca” , scrie judecatorul Cristi Danilet pe Facebook.
- Dispozitia nr. 2/2016 pentru recunoasterea fenomenului alienarii parentale/parintesti si prevederilor. Protocolului privind recunoasterea alienarii parentale, incheiat intre Institutul de Psihologie Judiciara si Asociatia Romana pentru Custodie Comuna
In temeiul dispozitiilor art. 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Psihologilor din Romania, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 788/2005,
pe baza prevederilor din Manualul de Diagnostic si Statistica al Tulburarilor Mentale, a cincea editie, abreviat DSM-5, utilizat atat de catre medicii psihiatri, cat si de catre psihologi, in care se recunosc psihodiagnosticele de abuz psihologic asupra copilului si copil afectat de stresul relatiei dintre parinti,
avand in vedere practica de specialitate din domeniul expertizei psihologice judiciare, care a relevat identificarea in rapoartele de expertiza psihologica judiciara a fenomenului alienarii parentale/parintesti, recunoscute de catre instantele de judecata din Romania, incheierea primului Protocol privind recunoasterea alienarii parentale/parintesti, incheiat in Romania de catre Institutul de Psihologie Judiciara si Asociatia Romana pentru Custodie Comuna la data de 1 februarie 2016, precum si punctul de vedere al specialistilor din cadrul Institutului de Psihologie Judiciara,
presedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din Romania dispune:
Art. 1. –
(1) Se recunoaste fenomenul alienarii parentale/parintesti ca forma de abuz psihologic (emotional) sever asupra copilului, constand in activitatea de denigrare sistematica a unui parinte de catre celalalt parinte, cu intentia alienarii (instrainarii) copilului de catre celalalt parinte.
(2) Se recunosc prevederile Protocolului privind recunoasterea alienarii parentale, incheiat de catre Institutul de Psihologie Judiciara, in calitate de furnizor de formare profesionala complementara in domeniul expertizei psihologice judiciare, avizat profesional de catre Colegiul Psihologilor din Romania si Asociatia Romana pentru Custodie Comuna la data de 1 februarie 2016.
(3) Se recunoaste necesitatea formarii profesionale continue a psihologilor in domeniul alienarii parentale/parintesti, precum si in domeniul expertizei psihologice a copilului abuzat/neglijat, aceasta fiind realizata in vederea cunoasterii si promovarii interesului superior al copilului.
Art. 2. –
Prezenta dispozitie intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Presedintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din Romania,
Mihai Anitei
Bucuresti, 12 februarie 2016.
Nr. 2.