Sari direct la conținut

Alina Gorghiu, după declarațiile lui Muraru despre "rotativa" în guvern: "PSD n-ar trebui să-şi consume energia la absolut orice declaraţie a unui coleg din PNL"

HotNews.ro
Alina Gorghiu, după declarațiile lui Muraru despre "rotativa" în guvern: "PSD n-ar trebui să-şi consume energia la absolut orice declaraţie a unui coleg din PNL"

PNL va respecta protocolul de constituire a actualei coaliţii de guvernare care prevede că în luna mai a anului viitor se vor schimba premierul şi câteva portofolii ministeriale, iar „PSD n-ar trebui să-şi consume energia la absolut orice declaraţie a unui coleg din PNL”, susține preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu. Reamintim că liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a spus ​cu o zi în urmă că s-ar putea să nu mai aibă loc rocada premierului în 2023, iar PSD ar putea să accepte ca Nicolae Ciucă să rămână premier.

  • „E o declaraţie care aparţine unuia dintre colegi, însă trebuie să ştiţi că PNL este un partid foarte serios şi când ne-am asumat această coaliţie am făcut-o ştiind care este parcursul la care ne-am angajat.
  • De altfel, există şi o formă juridică pe care protocolul a prevăzut-o şi anume că, la finalul lunii mai, anul viitor, se va întâmpla această schimbare de premier şi câteva portofolii, de asemenea, vor fi schimbate între PNL şi PSD. PNL e un partid serios şi respectă absolut orice angajament, mai ales că vorbim de un angajament care a dat stabilitate României într-un moment de criză, într-un moment foarte complicat.
  • Nu vreau să comentez declaraţia niciunui coleg, aceasta este poziţia oficială a PNL – vom respecta protocolul, vom respecta angajamentele pe care această coaliţie şi le-a luat, suntem o parte relevantă, avem acum premier în persoana domnului Nicolae Ciucă şi nu se pune problema să ne jucăm de-a respectatul sau nu a unui protocol”, a spus Gorghiu, luni, la Parlament, conform Agerpres.

Întrebată dacă nemulţumirile pe care acest tip de declaraţii le provoacă ar putea fi folosite ulterior ca punct de plecare pentru ruperea coaliţiei, Alina Gorghiu a susţinut că „reacţiile la cald nu sunt sănătoase”, iar PSD nu ar trebui să îşi consume energia la absolut orice declaraţie a unui coleg din PNL.

  • „Eu am învăţat un singur lucru din această coaliţie – reacţiile la cald nu sunt sănătoase şi aş vrea să cred că PSD nu îşi consumă energia să reacţioneze la absolut orice declaraţie a unui coleg din PNL pe o temă atât de serioasă.
  • Ce se discută în coaliţie este literă de lege, ce poziţie are preşedintele partidului e la fel, direcţia publică oficială a PNL.
  • Tensiunile sunt inerente, în România noi nu avem cultura coaliţiilor, ne descurcăm din mers şi învăţăm să funcţionăm din mers, însă obiectivul foarte clar este acela de a asigura stabilitate într-o perioadă foarte complicată.
  • Ştiu că a obosit lumea să audă că e război la graniţă, dar asta e realitatea, că am obosit să auzim că va fi o iarnă dificilă, dar asta e realitatea, că suntem crize peste crize, pe care Guvernul le-a gestionat până acum foarte bine.
  • Ca atare, noi, coaliţia, PNL în principal, ne concentrăm pe ce avem de făcut şi de comentat o să încercăm că comentăm mai puţin lucrurile care ne despart sau care ar putea crea artificii”, a mai susținut Gorghiu.

PSD i-a răspuns, luni, în termeni ironici liderului PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, care a spus ​că celebra „rotativă” la guvernare stabilită de PNL și PSD ar putea să nu mai aibă loc. „În încercarea de a scăpa din încercuire, domnul Muraru creează fumigene la București”, este replica PSD, care îi invocă pe „penalii” liberali de la Iași.

În același timp, PNL a ținut să își asigure partenerii de guvernare că „rotativa este un angajament luat de partid la formarea coaliţiei, iar PNL îşi respectă angajamentele”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro