Alta liga

Cazul SRS – Chireac evolueaza aiuritor in presa din Romania. In prima zi, televiziunile de stiri au ingropat subiectul. El n-a existat pe ecranele lor. Traian Ungureanu i-a acuzat in direct ca au ingropat un caz grav si a plecat din emisiune. In mod josnic, s-au folosit de moartea unui mare actor pentru a-si justifica autocenzura. Sub presiune publica si politica, au dezgropat cazul SRS – Chireac a doua zi numai ca sa-i spele profesionist pe cei doi pretinsi jurnalisti. I-au albit in timp ce Clubul Roman de Presa si Conventia Organizatiilor de Media i-au tratat in alt registru: tentativa de santaj, un afront la meseria de gazetar. Iarasi, televiziunile au minimalizat pana la ignorare luarea de pozitie a breslei.

False dileme. A treia zi, cazul Rosca Stanescu – Bogand Chireac ajunge in faza de falsa dilema: au santajat oare sau vorbim de jurnalism de investigatie impins la limita? Cu asta, porcaria comisa de cei doi se pierde in ceata. Tentativa de santaj, dupa cum rezulta din stenogramele publicate de Curentul, se transforma pe nesimtite in act de vitejie gazetareasca.

Urmand tehnica diversiunii totale, televiziunile isi bat capul cu subiecte care raman colaterale, in lipsa unor minime indicii: presupusele conturi ale lui Blaga si Videanu sau despre presupusele interceptari realizate de servicii secrete. N-avem nici o baza sa discutam despre asta. In schimb, stenogramele cu SRS si Bogdan Chireac ofera o baza solida de dezbatere pe tema unui eventual santaj de presa si o ancheta penala obligatorie in urma careia justitia sa pronunte un verdict. A santajat Rosca Stanescu sau nu? A fost Chireac complicele lui?

Altii se intreaba, perfect justificat altfel, daca nu cumva seful Agentiei Nationala de Integritate, Catalin Macovei, ar trebui sa plece. Desigur, e legitim sa-ti pui problema daca nu cumva starostele Integritatii si-a depasit mandatul intrand in mocirla de pe malul lacului Snagov.

Dar observati cum accentul s-a deplasat semnificativ. Deplasarea atentiei de la cazul cu adevarat grav se cheama diversiune sau prostie.

Cei doi jurnalisti aproape ca au devenit eroi pozitivi, mari aparatori ai interesului public. Au fost achitati rapid de acuzatia de santaj si prezentati in mod comic drept aparatorii poporului. Acum, intrebarea e: cine a gresit mai tare? De cine sa te ocupi cu prioritate? De SRS si Chireac, suspectii tentativei de santaj, sau de moralitatea indoielnica a sefului ANI? Care dintre ei prezinta un grad mai mare de pericol social? Orice procuror s-ar ocupa mai degraba de SRS. Majoritatea gazetarilor l-au preferat pe seful ANI sau pe doi politicieni, personaje secundare in filmul santajului.

False premize. In realitate, cazul celor doi jurnalisti n-a fost dezbatut nici o secunda la TV. Am vazut si auzit doar pseudo-dezbateri pornite de la false premise. Prima premisa gresita e ca cei doi sunt jurnalisti. Nu mai sunt. Sunt oameni de afaceri, cu interese politice obscure in cazul lui Bogdan Chireac, explicite in cazul Rosca Stanescu. A doua premisa falsa e ca Rosca Stanescu executa o investigatie jurnalistica. Nu cu asta se ocupa el. Aduna date compromitatoare despre ministrii PDL, fiind in mod explicit angajat politic impotriva lui Traian Basescu si PDL. SRS isi rezuma demersul in cuvinte ceva mai simple, dar convingatore: vrea sa „ii stranga de coaie”.

Chiar cei doi recunosc in diferite moduri ca nu se ocupa cu jurnalismul, ci cu totul alte indeletniciri: fac bani, lacrimeaza dupa amante, ameninta. Pe scurt, joaca in alta liga, cum tot ei admit cu mandrie. Prin urmare, daca nu vorbim despre jurnalisti, de ce am avea o dezbatere despre presa si limitele ei? Doar pentru ca cei doi pretind ca sunt jurnalisti? Doar pentru ca apar la Realitatea si la Antena 3?

Cred ca aici au gresit putin Clubul Roman de Presa si Conventia Organizatilor de Media. S-au raportat la doi particulari, pretinsi gazetari, ca si cum ar face inca parte din breasla. In rest, de acord: numitii Stanescu si Chireac, autoproclamati in mod abuziv jurnalisti, pot fi suspectati de tentativa de santaj. De acord: comportamentul lor anti-jurnalistic e un afront adus gazetariei. Ziarist cu antecedente, Rosca Stanescu a mai intrat in atentia procurorilor, fiind suspectat de spalare de bani.

Jurnalistii culeg si publica informatii in interes public, nu servesc interese politice sau private. Rosca Stanescu si Bogdan Chireac sunt liberi, desigur, sa emita opinii, ca orice particular si au dreptul sa apara la TV, la fel ca Fane Spoitoru sau Bercea Mondialu’.

Pot pretinde ca detin informatii despre traficanti de arme, conturi in Franta si Elvetia, spioni si sefi de stat, dar afirmatiile lor nu valoreaza doi bani in lipsa unor probe certe. E vina televiziunilor ca invita particulari in studiouri si ca-i prezinta in mod fals jurnalisti. Procedand asa, induc opinia publica in eroare si ii ajute pe numitii BC si SRS sa-si faca jocurile politice sau personale.

Ei se pot autointitula, desigur, cum doresc: isi pot spune jurnalisti sau „pielea pulii”, cum se descrie Chireac. Se pot considera „standard mediu” sau „dracul Rosca”. Vorba intermediarului Chireac, „Scapi de dracu, dai de fra-su: Vintu!”. Isi pot spune insi care „sparg” subiectele. Asta se traduce prin „o dam noi in presa”, dupa cum explica acelasi fals ziarist. Iar noi putem alege sa-i prezentam in calitatea lor de particulari, de angajati la moguli, de oameni de afaceri, de cercetati penal, de suspecti de santaj, de manipulatori, de fosti turantori la Securitate, in functie de context. Dar cata vreme ne vom raporta la ei ca gazetari, confuzam publicul.

Jumatate de adevar. Daca ar urmari evolutia acestui subiect in presa din Romania, ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Mark Gitenstein, ar intelege ca ea nu e doar agresiva, cum calificat-o descriind doar o jumatate de adevar. Aceasta calitate, agresivitatea, face bine la democratie, cum bine le zice: „Este minunat. O presa agresiva este foarte importanta. Acesta este un semn ca democratia din Romania este una functionala, sanatoasa„. Insa presa romaneasca are si alte apucaturi: manipuleaza din greu, oculteaza subiecte majore, vaneaza bani publici pentru propaganda desantata, vinde stiri, joaca politic. Este cealalta jumatate de adevar, scapata din vedere de ambasadorul SUA.

Din pacate, acest comportament antijurnalistic incepe sa devina norma si sa defineasca o masa critica de pseudo-gazetari. In curand, ei vor pretinde ca sunt adevaratii jurnalisti si ca metodele lor sunt cele bune. Ei au confiscat discursul corect, vorbesc mereu in numele unor valori pe care le incalca primii.

Tot ei parodiaza dizidenta sub o dictatura inventata. Tot ei trag semnale de alarma si tot Cornel Nistorescu isi taraste ziarul pe taramnul puturos al invectivei securistoide de tip vadimist. Alti pseudo-ziaristi ca Mircea Dinescu reclama cu maxim tupeu ca sunt cenzurati la mitigurile organizate de politicieni pe care ii toaca obsesiv, patologic, la televizor, in deplina libertate. Ei, falsii jurnalisti, vor murdari meseria de gazetar si tot cu ei vom pierde credibilitate. Putinii gazetari onesti rataciti prin presa vor avea de suferit si vor fi priviti ca niste ciudati.

Sunt cumva falsii gazetari semnul unei democratii sanatoase si functionale? Cu ei, presa i se pare tot minunata? Sau poate mai are nevoie de cateva luni de acomodare in Romania, cu telecomanda in mana. Trag nadejde ca dl Gitenstein se va convinge repede ca o parte semnificativa din presa romaneasca joaca, de fapt, in alta liga.