Sari direct la conținut

Ambasada Frantei: Mai putin de jumatate dintre alegatorii francezi aflati in Romania au votat duminica

HotNews.ro

Mai putin de jumatate dintre alegatorii francezi din Romania asteptati sa treaca pe la urna sectiei de votare organizata de Ambasada Frantei de la Bucuresti si-au exprimat votul in primul tur al alegerilor prezidentiale de duminica. Astfel, dintre cei 1.908 de cetateni francezi cu drept de vot inregistrati pe listele sectiei de votare, si-au exprimat optiunea 850 de persoane, fiind inregistrate 842 de voturi valide, a precizat, pentru Mediafax, Serviciul de Presa al Ambasadei Frantei.

De asemenea, potrivit unor surse din cadrul comunitatii franceze de la Bucuresti, actualul presedinte Nicolas Sarkozy, candidatul sustinut de formatiunea de centru-dreapta UMP, ar fi ramas, la fel ca si la alegerile din 2007, preferatul francezilor din Romania, obtinand mai mult de jumatate dintre voturile exprimate duminica de acestia.

In turul doi, din 9 mai 2007, al precedentelor alegeri prezidentiale, candidatul de centru-dreapta Nicolas Sarkozy obtinuse 69,6% din voturile cetatenilor francezi, devansand-o clar pe candidata socialista de atunci, Segolene Royale.

Candidatul socialist Francois Hollande a castigat, duminica, primul tur al alegerilor prezidentiale franceze cu 28,56%, devansandu-l pe presedintele in exercitiu Nicolas Sarkozy, care a obtinut 27,07%, potrivit rezultatelor aproape definitive ale Ministerului de Interne, citate de AFP.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro