Ambasada SUA la București denunță minciunile lui Putin: ”Milioane de ucraineni nevinovați plătesc prețul”
Ambasada SUA la București îl acuză pe Vladimir Putin că și-a mințit cu nerușinare propriul popor și o lume întreagă atunci când a acuzat de genocid guvernul democratic de la Kiev, pentru a-și justifica războiul.
Misiunea diplomatică trece în revistă câteva din minciunile lui Putin:
- Ucraina a interzis limba rusă pe teritoriul său. ONU a demontat această alegație.
- SUA au promis să nu extindă NATO / Washingtonul nu a făcut niciodată o astfel de promisiune
”Milioane de ucraineni nevinovați plătesc acum prețul pentru minciunile lui”, spune ambasada, într-o postare pe twitter.
Putin is blatantly lying to his own people and the world. He has started a war with \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6Ukraine on false pretenses, accusing the democratic Ukrainian government of committing genocide.
Now, millions of innocent Ukrainians are paying the price for his lies. https://t.co/Llv2XGDo66 pic.twitter.com/mQbCdMnJc5— US Embassy Bucharest (@AmbasadaSUA) February 28, 2022
Ucraina rezistă atacurilor trupelor ruse în a cincea zi de la declanșarea războiului de Vladimir Putin. Negocieri pentru încetarea focului urmează să înceapă pe teritoriul Belarus, între delegațiile rusă și ucraineană.
Kievul vrea încetarea focului și retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul său.
În același timp, președintele Volodimir Zelenski a cerut admiterea de urgență a Ucrainei în Uniunea Europeană.