Sari direct la conținut

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein: E de inteles ca oamenii sa-si exprime nemultumirea fata de Guvern, dar fara violenta

HotNews.ro

Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, a declarat, miercuri, ca este de inteles si potrivit ca oamenii sa-si exprime dezacordul fata de politicienii din Guvern, dar a adaugat ca violenta nu face parte din dreptul la libera exprimare, potrivit Mediafax.

Intrebat ce crede despre protestele care au loc in ultima perioada in tara, diplomatul a raspuns: „Noi, americanii, credem sincer in dreptul divin al cetatenilor de a protesta pasnic. Accentuez, pasnic”.

Potrivit lui Gintenstein, Constitutia SUA prevede in primul sau amendament dreptul la libera exprimare, dar acesta „nu include dreptul de a arunca cu pietre in jandarmi”.

„Pentru asta pot fi arestati si in SUA”, a adaugat el.

Diplomatul a adaugat ca este de inteles ca oamenii sa isi exprime dezacordul fata de Guvern.

„Pe de alta parte, este de inseles si potrivit ca oamenii sa-si exprime dezacordul fata de politicile guvernamentale. Aceasta este esenta democratiei”, a mai spus Gitenstein.

Mark Gitenstein a facut aceste afirmatii cu ocazia participarii la o conferinta organizata cu ocazia implinirii unui an de la listarea la bursa a Fondului Proprietatea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro