Amenzi de până la 20.000 de lei pentru proprietarii de terenuri care nu elimină ambrozia, o plantă care provoacă reacții alergice foarte puternice
Primăriile de sector din București vor trimite somaţii până pe 5 iunie către proprietarii sau deţinătorii de terenuri cu ambrozie, aceștia având obligaţia legală de a elimina această plantă până pe 30 iunie. Dacă nu se vor conforma, Primăria Capitalei va aplica amenzi între 750 și 5.000 de lei pentru persoanele fizice și între 5.000 și 20.000 de lei pentru persoanele juridice, anunță instituția.
”Sectoarele Municipiului București au obligația de a identifica, în fiecare primăvară, terenurile infestate cu ambrozie, de a comunica PMB lista acestora și de a transmite, până la data de 05 iunie a fiecărui an, notificări (somații) către proprietarii sau deținătorii de terenuri, cu privire la obligațiile legale ce le revin și sancțiunile aplicabile. La randul sau, Primaria Capitalei a dispus ALPAB sa ia toate masurile legale astfel incat sa elimine ambrozia din parcurile si spatiile verzi pe care le are in administrare, conform legislatiei in vigoare. Proprietarii și administratorii terenurilor care au primit notificare, au obligația ca, până la data de 30 iunie a fiecărui an, să desfășoare lucrări de combatere și distrugere a ambroziei. Ulterior aplicării lucrărilor, aceștia trebuie să informeze în scris autoritatea administrației publice locale pe raza căruia se află terenul infestat (respectiv Sectorul 1-6 al municipiului București)”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Capitalei.
Amenzile au fost stabilite prin lege.
”Întrucât este vorba despre o specie invazivă, extrem de nocivă prin efectul și cantitatea de polen răspândită în atmosferă, anul trecut a fost actualizată legislația în domeniu (Legea nr. 62/2008 privind combaterea buruienii ambrozia și Normele metodologice de aplicare aprobate prin HG nr. 707/2018) și a fost inițiată aplicarea la nivel local – prin adoptarea, la propunerea Primarului General, Gabriela Firea, a HCGMB nr. 123/2019 privind aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a prevederilor Legii nr.62/2018 si a normelor metodologice”, potrivit sursei citate.
Combaterea ambroziei se realizează prin aplicarea metodelor recomandate de către specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură a Municipiului București, respectiv cosirea repetată, manual sau mecanic, smulgerea în cazul unor suprafețe izolate, efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenuri agricole, cu excepția erbicidării – în zonele de interes public.
În celelalte zone se poate aplica și erbicidarea, însă limitat pe terenurile infestate, doar la recomandarea specialiștilor din cadrul Direcției pentru Agricultură a Municipiului București și sub directa îndrumare și controlul specialiștilor din cadrul unităților fitosanitare pentru protecția plantelor, pe toată perioada de vegetație, potrivit art. 7, din instrucțiunile aprobate prin HCGMB 123/2019.
În perioada 1 iulie – 15 iulie, respectiv în perioada 16 – 31 iulie, o comisie mixtă constituită la nivelul Capitalei va verifica terenurile și va aplică sancțiuni proprietarilor/administratorilor atunci când constată eventuale abateri de la prevederile legale.
Amenzile se situează între 750 și 5.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv între 5.000 și 20.000 de lei pentru persoanele juridice (conform Normelor Metodologice aprobate prin HG nr. 707/2018). Contravaloarea sancțiunilor aplicate se constituie ca venituri la bugetul local al Sectorului 1-6 al municipiului București.
Municipalitatea a demarat încă din anul 2017 măsuri de combatere a ambroziei, prin adoptarea HCGMB nr.353/2017. În decursul anul 2018, Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București a înregistrat 74 de abateri și a aplicat sancțiuni contravenționale.