„Amimut”. Culisele programului nuclear israelian, explicate de un profesor din Tel Aviv. Ce înseamnă cuvântul de cod „Templu” și „opțiunea Samson”

Statul Israel a luat în calcul de cel puțin de trei ori folosirea armelor nucleare împotriva inamicilor săi: prima dată în timpul conflictului din 1967, cu Egipt, Siria și Iordania, așa-numitul „Război de 6 zile”, apoi în 1973, după atacul surpriză arab de Yom Kippur, și în 1991, când Irakul lui Saddam Hussein a lansat mai multe rachete SCUD împotriva orașelor Tel Aviv și Haifa, scrie profesorul Ofer Israeli, într-un articol publicat în revista „Israel Affairs”, în care analizează pe larg strategia nucleară israeliană. 

• Ofer Israeli predă strategie și luarea deciziilor în politica externă la Universitatea Reichman din Tel Aviv, este și lector senior specializat în Orientul Mijlociu la Colegiul Academic Ashkelon și a scris mai multe cărți despre relații internaționale.
• În 2015, profesorul a publicat în revista „Israel Affaires” un articol care se numește „Israel’s nuclear amimut policy and its consequences” („Strategia nucleară amimut a Israelului și consecințele acesteia”). „Amimut” înseamnă „ambiguitate”, în limba ebraică. 
• Pentru că oferă o perspectivă riguroasă, cu informații inedite, asupra unui subiect sensibil și foarte actual în contextul războiului dintre Israel și Iran, am făcut un scurt rezumat al articolului pentru publicul HotNews.

„Amimut” și două elemente importante

S-a vorbit foarte mult în aceste zile despre pericolul înarmării nucleare a Iranului, care reprezintă motivul invocat de Israel și SUA pentru loviturile aeriene lansate împotriva acestei țări în ultimele zile. La rândul său însă, Israel are propriul program secret de arme nucleare pe care însă nu-l recunoaște, dar despre care unii experți spun că este în plină expansiune, scrie New York Times.

În articolul „Israel’s nuclear amimut policy and its consequences”, profesorul Ofer Israeli descrie politica acestui stat în domeniul armelor nucleare ca fiind una originală în sensul în care acest stat nici nu neagă, dar nici nu confirmă că ar deține arme nucleare. 

Avantajul politicii „amimut”, care înseamnă „ambiguitate” în limba ebraică, este că permite Ierusalimului să dezvolte capacități nucleare pentru a-și descuraja vecinii fără să fie nevoit să plătească vreun preț pe scena internațională, menținând în același timp relații strânse cu SUA și cu alte țări occidentale cheie, care s-au angajat la neproliferarea nucleară, scrie profesorul israelian. 

„Amimut” presupune două elemente importante: 1 – păstrarea secretului centrelor nucleare ale țării, ceea ce înseamnă să nu testeze sau să anunțe că deține astfel de arme; 2- consolidarea imaginii de putere nucleară prin scurgeri de informații, declarațiii și zvonuri precum și publicarea de dovezi indirecte ale capacităților sale nucleare existente. 

Un dialog esențial între președintele american Kennedy și premierul israelian Perez

Politica „Amimut” a fost concepută spontan în 1963, când ministrul apărării de atunci Shimon Peres a avut o întâlnire discretă cu președintele John Kennedy (2 aprilie 1963),  scrie Ofer Israeli. Dialogul dintre cei doi ar fi fost următorul:

• Kennedy: Știți că urmărim îndeaproape descoperirea oricărei dezvoltări nucleare în regiune. Acest lucru ar putea crea o situație foarte periculoasă. Din acest motiv monitorizăm efortul vostru nuclear. Ce mi-ați putea spune despre acest lucru?
• Peres: Pot să vă spun foarte clar că nu vom introduce arme nucleare în regiune și cu siguranță nu vom fi primii. 

Ulterior, pe 18 mai 1966, prim-ministrul israelian Levi Eshkol a declarat în Knesset, parlamentul țării: „Israelul nu va fi primul care va introduce arme nucleare în Orientul Mijlociu”.

În 1967, adică un an mai târziu, statul evreu ar fi obținut primele arme nucleare în ajunul războiului de 6 zile împotriva coaliției formate din Egipt, Siria și Iordania. 

Pe 26 septembrie 1969, într-o întâlnire importantă la Casa Albă, președintele Nixon și prim-ministrul Meir au ajuns la o înțelegere conform căreia Washingtonul va ignora eforturile nucleare ale Israelului, va pune capăt inspecțiilor americane la Dimona (orașul unde se desfășoară programul nuclear), și va elibera presiunea americană asupra țării pentru a adera la Tratatul de neproliferare (TNP), atât timp cât statul evreu se abține de la declararea, anunțarea sau testarea arsenalului său nuclear.

Din acel moment, Washingtonul a ignorat practic capacitatea nucleară a Israelului în relațiile sale oficiale cu Ierusalimul, mai scrie profesorul din Tel Aviv.

Când și cum a început israelul să construiască bombe nucleare

Israelul a căutat să obțină arme nucleare încă de la fondarea statului, în 1948. 

În 1952, autoritățile au înființat în secret Comisia israeliană pentru energie atomică (IAEC), sub controlul Ministerului Apărării. Avantajul pe care Israelul îl avea față de statele arabe din regiune îl reprezentau capacitățile sale științifice și tehnologice.

Motto-ul programului nuclear israelian a fost declarația lui David Ben – Gurion, primul premier al Israelului care a spus „viitorul statului nu depinde de ceea ce vor spune celelalte neamuri, ci de ceea ce vor face evreii”, scrie Ofer Israeli.

Ca recompensă pentru contribuția Israelului la efortul anglo-francez împotriva Egiptului în criza Suezului din 1956, Parisul a construit un reactor nuclear pentru Ierusalim în apropierea micului oraș Dimona din sudul Israelului, denumit oficial „Centrul de cercetare nucleară Negev”. 

Ajutorul Franței nu a fost chiar gratuit pentru că această țară a beneficiat, la rândul său, de brevetele israeliene privind producția de apă grea și îmbogățirea uraniului. 

La începutul anilor 1960, Parisul a renunțat să mai sprijine Ierusalimul, dar Israelul a progresat pe cont propriu către finalizarea proiectului, printre altele, prin intermediul mai multor operațiuni secrete.

Din 1958, când Washingtonul a descoperit instalația, Dimona a devenit subiectul unor discuții constante între președinții americani și prim-miniștrii israelieni. La 21 decembrie 1960, prim-ministrul Ben-Gurion a anunțat că Israelul construiește un reactor de 24 de megawați „în scopuri pașnice”. 

La începutul anilor 1960, Ierusalimul a permis o scurtă evaluare americană a instalației Dimona, dar a refuzat să permită inspecții internaționale regulate. 

În cele din urmă, Ierusalimul s-a angajat față de Washington să utilizeze Dimona numai în scopuri pașnice și să permită unei echipe de inspecție americane să viziteze instalația de două ori pe an. 

Cu toate acestea, israelienii ar fi ținut nivelurile subterane ascunse inspectorilor, mai scrie profesorul. 

Israelul a menținut o securitate puternică la Dimona. De exemplul, în timpul războiului din iunie 1967 și-a doborât unul dintre propriile avioane de luptă Mirage, când acesta a intrat din greșeală în spațiul aerian al instalației. De asemenea, în 1973 ar fi doborât un avion civil libian care s-a abătut de la curs. 

Arsenalul nuclear al țării ar fi de 160 de arme, deși nu există nicio confirmare oficială a acestui număr. Potrivit Los Angeles Times, în 2003, oficialii israelieni au afirmat că națiunea poate lansa arme atomice de pe uscat, mare și aer.

3 momente dramatice în care Israelul a fost aproape de a lansa atacuri nucleare

Se crede că, de-a lungul anilor, Israelul a fost pregătit în numeroase rânduri pentru da lovituri nucleare. Prima alertă a avut loc în timpul Războiului din 1967, în care Ierusalimul chiar ar fi armat două focoase nucleare.

Al doilea moment a fost pe 7 octombrie 1973, la o zi după lansarea atacului surpriză egipteano-sirian, care a declanșat așa-numitul război de Yom Kippur. 

Ministrul israelian al apărării, Dayan, i-ar fi spus atunci prim-ministrului Golda Meir „Aceasta este distrugerea celui de-al treilea Templu”.

Potrivit unor rapoarte, „Templul” era cuvântul de cod pentru armele nucleare și, o zi mai târziu, pe 8 octombrie, israelienii ar fi desfășurat 13 bombe atomice și ar fi luat în considerare utilizarea acestora. 

Câteva ore mai târziu, în dimineața zilei de 9 octombrie, secretarul de stat american Henry Kissinger a fost informat cu privire la alertă. Washingtonul a decis de urgență să deschidă o punte aeriană pentru ajutorul Israelului. 

Armata țării a reușit însă să întoarcă situația de pe front înainte de venirea ajutorului american. Este posibil însă, scrie Ofer Israeli, ca arabii să fi fost descurajați și de cunoștințele lor despre armele nucleare israeliene. 

Un alt moment când Israel a fost pregătită să se apere nuclear a fost în 1991, în timpul războiului din Golf, când Saddam Hussein a lansat rachete SCUD împotriva orașelor Tel Aviv și Haifa. Se presupune că mai multe proiectile au căzut lângă Dimona. 

Există teoria că dacă Irak ar fi folosit arme chimice împotriva populației civile, Israelul ar fi ripostat nuclear. Această alertă a durat pe toată durata războiului de 43 de zile.

Care sunt principiile doctrinei nucleare israeliene

Profesorul israelian scrie că Israelul deține capacitate nucleară din următoarele motive: 

• descurajarea atacurilor convenționale de amploare; 
• descurajarea atacurilor neconvenționale de toate nivelurile;
• prevenirea atacurilor nucleare inamice; 
• sprijinirea prevenirii convenționale împotriva activelor nucleare ale statului inamic; 
• sprijinirea prevenirii convenționale împotriva activelor nenucleare ale statului inamic; 
• pentru lupta împotriva războiului nuclear;
• pentru așa-numita opțiune „Samson”.

Ce înseamnă „Opțiunea Samson”, adică distrugerea totală

„Opțiunea Samson” a fost elaborată la mijlocul anilor 60 și are menirea de a-i convinge pe inamici că „agresiunea nu se va dovedi profitabilă ci, dimpotrivă, ar duce la distrugerea totală a agresorului”. 

Opțiunea Samson înseamnă că Israelul va riposta nuclear masiv împotriva adversarilor care-i pun în pericol existența ca stat. Reprezintă, practic, ultima soluție. 

Aceasta este o adaptare modernă de către statul evreu Israel a strategiei „Mori împreună cu filistenii”, inspirată de eroul biblic israelit Samson, care a distrus Templul lui Dagon, omorându-se atât pe sine, cât și mii de filisteni. 

Ce este doctrina Begin

O evoluție semnificativă în politica nucleară a Israelului o reprezintă însă Doctrina Begin, din 1980, după numele primului ministru de atunci, mai spune Ofer Israeli.

„În niciun caz noi [Israelul] nu vom permite inamicului să dezvolte arme de distrugere în masă împotriva națiunii noastre; vom apăra cetățenii Israelului, în timp util, cu toate mijloacele de care dispunem”.

În baza doctrinei Begin, pe 7 iunie 1981, opt avioane israeliene F-16 escortate de șase F-15, folosind arme convenționale, au atacat reactorul irakian Osirak de lângă Bagdad și l-au distrus complet.

Pe 6 septembrie 2007, Israelul a lansat Operațiunea Orchard: mai multe avioanele de război israeliene au distrus un reactor nuclear sirian de lângă al-Kibar.

Autorul articolului concluzionează că strategia „amimut” are, în mod indiscutabil, multe efecte pozitive. Pe de altă parte, această abordare a avut ca efect secundar negativ „subminarea democrației israeliene și a controlului politic perceput asupra problemelor de securitate națională”. 

Articolul „Israel’s nuclear amimut policy and its consequences” ne-a fost semnalat de cercetătorul Raul Pintilie, specializat în conflictele din Orientul Mijlociu.

Jurnalistul Gabriel Bejan trimite în fiecare marți dimineață pe mail newsletterul „Rațiunea, înapoi!”, o sinteză utilă a evenimentelor politice, economice și internaționale. Dacă vreți să o primiți trebuie să vă abonați.

Citește și

„Iranul se află într-un posibil moment de cotitură în istoria sa și a întregii regiuni”. Cât de mare e pericolul răsturnării regimului? Interviu cu un cercetător al conflictelor din Orientul Mijlociu