Sari direct la conținut

Analiștii financiari anticipează un deficit bugetar peste cel asumat de Guvern în 2026. Cum vor evolua cursul leu-euro și prețurile la locuințe – estimări CFA

HotNews.ro
Analiștii financiari anticipează un deficit bugetar peste cel asumat de Guvern în 2026. Cum vor evolua cursul leu-euro și prețurile la locuințe – estimări CFA
Bani, putere cumpărare (Foto © Vlad Ispas | Dreamstime.com)

Moneda națională se va deprecia în fața euro în următoarele 12 luni, până la o valoare medie a cursului de 5,2045 lei pentru un euro, anticipează aproximativ 83% dintre analiștii financiari-bancari, arată o analiză publicată luni de CFA România. Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 54% dintre analiști anticipează o stagnare în următorul an.

Rata inflației, așteptată să scadă

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2026) a scăzut comparativ cu valoarea înregistrată în luna precedentă și a atins nivelul de 6,26%, iar 75% dintre participanți anticipează reducerea ratei inflației în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea prezentă a acesteia, potrivit analizei CFA România.

“În concordanță cu evoluția economiei, indicatorul de încredere a continuat să se reducă. Este de remarcat că, pentru prima oară în acest episod inflaționist, anticipațiile de evoluție a ratei inflației pentru următoarele 12 luni s-au redus față de exercițiul anterior. De asemenea, sunt de remarcat anticipațiile de reducere lentă a deficitului bugetar. Practic, politica fiscală rămâne principalul risc asupra inflației și a stabilității financiare și în anul următor.”, a declarat Adrian Codîrlașu, președintele asociației CFA România.

Leul va continua să se deprecieze față de euro

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 83% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1410 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului EUR/RON anticipat este de 5,2045 lei pentru un euro.

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 54% dintre participanți, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni. De asemenea 67% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 33% că sunt corect evaluate. 

Deficit bugetar de 7% în 2026. Datoria publică va crește

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a înregistrat valoarea medie a anticipațiilor de 8,3% din PIB. Pentru anul 2026, deficitul bugetar anticipat este de 7%.

Valoarea este peste nivelul asumat de guvernul Ilie Bolojan, care și-a propus ca deficitul bugetar să fie cât mai aproape de 6% în 2026.

Anticipațiile de creștere economică pentru anul 2025 s-au redus comparativ cu exercițiul anterior și se situează la valoarea medie de 0,6%. Pentru anul 2026 economia este anticipată să crească sub 1%. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 62% în următoarele 12 luni.

INTERVIURILE HotNews.ro