Analiza: Teoria si critica politicii monetare in Romania

În acest studiu revedem progresele în înțelegerea determinanților inflației din ecuația Phillips neokeynesistă. În linie cu aceste progrese am arătat că politicile macroeconomice nu pot tempera un boom financiar dacă inflația este joasă și stabilă și producția este la nivelul potențial. Boomul financiar, inflația joasă și stabilă și egalitatea dintre producția actuală și cea potențială este posibil să coexiste dacă rata de creștere economică este înaltă și egală cu rata potențială de creștere.

• Citeste studiul complet in fisierul atasat

Informați de progresele menționate, am analizat politica monetară în România și critica acesteia câțiva ani înainte și câțiva ani după intrarea economiei în recesiune în 2008. Arătăm că, înainte de criză, critica conform căreia o creștere mai mare a ratei dobânzii de politică monetară ar fi dus la o inflație mai mică nu este corectă. Pe de o parte, o creștere a ratei dobânzii era necesară pentru a tempera anticipațiile inflaționiste. Pe de altă parte, o scădere a ratei dobânzii era necesară pentru a tempera intrările de capitaluri. Acestea influențau inflația prin creșterea gap-ului inflaționist și prin aprecierea leului, care contribuia la reducerea prețurilor de import și, astfel, la reducrea inflației. Politica monetară s-a confruntat cu o dilemă. Arătăm cum a răspuns politica monetară aceastei dileme.

După intrarea în recesiune, politica monetară a fost criticată pentru reducerea insuficientă a ratei dobânzii, care, astfel, ar fi accentuat recesiunea. Am arătat că, dat fiind gradul înalt de îndatorare în valută a sectorului privat, o reducere mai mare a ratei dobânzii ar fi rezultat într-o depreciere mai mare a leului. Pe această rută, dobânda mai mică ar fi tensionat bilanțurile gospodăriilor, firmelor și băncilor, adâncind recesiunea. În perioada 2010 T3-2013 T3, deviațiile inflației IPC de la țintă au fost determninate aproape în întregime de inflația care nu este sub directa influență a politicii monetare. Am arătat că și în acest caz, inflația nu a fost o variabilă „liberă” de politica monetară din cauză că anticipațiile inflaționiste au fost pozitive și, în unele subperioade, relativ înalte.

În sfârșit, oferim o explicație pentru care în țările dezvoltate, unde rata dobânzii este virtual egală cu zero, inflația s-a stabilizat la niveluri pozitive în timp ce rata șomajului a crescut la niveluri înalte și persistente. Am arătat că dacă firmele identifică o anumită rată a șomajului – să spunem – mai mare decât rata naturală a șomajului, care odată atinsă naște percepția generalizată că urmează vremuri bune, atunci creșterea economică se accelerează. Mai mult, dacă firmele au norme privind angajarea personalului auxiliar pe care le adoptă odată ce rata curentă a șomajului scade sub nivelul , scăderea ratei șomajului se accelerează.

Astfel, dacă în urma unei crize, rata șomajului este substanțial mai mare ca și rata dobânzii a fost redusă la zero, este logic pentru politica monetară să țintească atingerea ratei șomajului . Modelul nostru dă bază teoretică politicii Rezervei Federale a SUA și a Băncii Angliei de a practica relaxările cantitative până când rata șomajului este atinsă. Sunt subliniate riscurile care apar dacă rata șomajului aleasă ca țintă nu este egală cu .

Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politica monetara al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu