Sari direct la conținut

Andrei Baciu, despre persoanele vaccinate în centre MApN: Vorbim de veterani de război, oameni de peste 65 de ani, familii ale personalului MApN, însă membri care au boli cronice, nu unii care nu îndeplinesc criterii de eligibilitate pentru etapa a doua

HotNews.ro
Andrei Baciu, Foto: AGERPRES
Andrei Baciu, Foto: AGERPRES

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Andrei Baciu afirmă că persoanele vaccinate în centrele pentru personalul Ministerului Apărării sunt doar cele eligibile pentru etapa a doua, notează News.ro. „Vorbim fie de veterani de război, oameni de peste 65 de ani, vorbim fie de – sigur – familii ale personalului din MApN, însă membri ai familiei care au boli cronice, nu unii care nu îndeplinesc criterii de eligibilitate pentru etapa a doua”, explică el.

Andrei Baciu a declarat, referitor la controversele privind publicarea datelor referitoare la vaccinare, că „toată lumea este de acord cu acest principiu al transparenţei în campania de vaccinare”.

„Există o comunicare extraordinar de extinsă, se răspunde aproape în timp real la toate solicitările venite de la presă, deci aici cred că lucrurile au fost extrem de transparente, este ceea ce ne-am dorit şi ceea ce vom continua să facem. (…) Sigur, au fost mici chestiuni tehnice care poate au fost eventual privite dintr-un punct sau altul. Esenţa, şi definitoriu pentru tot ceea ce se întâmplă, este faptul că toate lucrurile se desfăşoară de o manieră transparentă 100%, după cum poate oricine să vadă”, a susţinut Andrei Baciu la postul B1 TV.

Referitor la persoanele vaccinate fără programare, el a explicat despre ce categorii de persoane este vorba.

„Într-adevăr, sunt anumite categorii de persoane din etapa a doua, nu din altă etapă, nu din etapa a treia, pentru care nu se face programare. Să vă dau un exemplu: nu se face programare pentru persoanele din centrele de bătrâni, persoanele vârstnice, pentru că respectivele persoane evident nu se programează într-un centru de vaccinare, ci în momentul în care există o echipă mobilă, există o evidenţă a acelor persoane, se iau suficiente doze şi echipa mobilă se deplasează la centrul respectiv, unde se vaccinează acele persoane (…), la fel, persoanele imobilizate, care nu se pot deplasa, pentru care – atât pentru acele persoane, cât şi pentru aparţinători, cum este normal – se deplasează echipe mobile acasă şi procesul de vaccinare se desfăşoară acasă. Nu este niciun motiv pentru care acele persoane să se programeze într-un centru de vaccinare. Persoanele cu dializă, spre exemplu, (…) se vaccinează la un centru de vaccinare fără programare”, a declarat Baciu.

Întrebat ce a stat la baza deciziei ca familiile angajaţilor MApN să fie vaccinate cu prioritate, el a afirmat: „În primul rând, pentru personalul MApN şi pentru sistemul de sănătate al MApN… practic, rolul acestui sistem este de a acorda asistenţă medicală şi familiilor celor care fac parte din MApN. Însă vaccinarea nu are nicio legătură şi nu se pune nimeni în faţă, toţi cei care s-au vaccinat în aceste centre au avut la bază două elemente importante. În primul rând, toate centrele de vaccinare pentru MApN şi MAI au la bază un ordin comun între Ministerul Sănătăţii şi ministerele respective şi, practic, se înfiinţează aceste centre de vaccinare pentru ministerele care au deja o reţea sanitară proprie, având acest avantaj al infrastructurii deja existente. Practic, decizia a fost că nu trebuie să construieşti un centru de vaccinare, zeci, sute de centre de vaccinare noi, ci aceste locaţii deja există (…). Pe de altă parte, cumva se poate înţelege că aici au fost vaccinate persoane care nu ar fi trebuit să fie vaccinate. Din datele pe care le avem, pentru MApN, avem în jur de 31.000 de persoane care sunt vaccinate, toate eligibile pentru etapa a doua. Vorbim fie de veterani de război, oameni de peste 65 de ani, vorbim fie de – sigur – familii ale personalului din MApN, însă membri ai familiei care au boli cronice, nu unii care nu îndeplinesc criterii de eligibilitate pentru etapa a doua”.

El i-a menţionat şi pe cei care pleacă în misiuni în teatre de război şi pentru care „atâta lucru am putea să facem, să le oferim o protecţie pentru SARS-CoV-2”.

„La fel, pentru MAI, au reţea sanitară proprie, au spitale şi unităţi medicale, au avize, au personal medical. (…) La MAI,la fel, s-au vaccinat în aceste două luni 26.000 de oameni. Adică nu vorbim de oameni care, în primul rând, nu făceau parte din etapa a doua şi nu vorbim de o prioritizare în interiorul etapei a doua, vorbim de cifre şi chestiuni absolut rezonabile din punctul meu de vedere”, a susţinut el.

Publicarea datelor referitoare la pandemie şi la campania de vaccinare de către Ministerul Sănătăţii a provocat critici vehemente la adresa ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu, fiind invocat inclusiv caracterul secret al unora dintre date. Ministrul a invocat nevoia de transparenţă, iar premierul a dispus verificări.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro