Sari direct la conținut

Andrei Chiliman: Reabilitarea termica va fi extinsa si la case in sectorul 1, din 2014

HotNews.ro

Programul de reabilitare termica a blocurilor de locuinte va fi extins si la casele din sectorul 1, a anuntat miercuri primarul Andrei Chiliman, la o conferinta de presa, scrie Agerpres.

Edilul a aratat ca acest demers este posibil in sectorul sau administrativ in baza Ordonantei de Urgenta 63/2012 care completeaza Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 18/2009 privind cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte iar bugetul local va putea suporta aceste costuri, astfel incat programul extins sa fie si in cazul caselor gratuit.

„Primaria Sectorului 1 se va implica financiar si in reabilitarea termica a caselor, conform ordonantei de urgenta a guvernului aprobata saptamana trecuta. Este eliminata discriminarea intre proprietarii de locuinte la bloc si cei de la case. Pana acum nu puteam face decat reabilitarea termica a blocurilor. Este un act de dreptate, pentru ca si proprietarii de la case sunt platitori de impozite locale la buget si au dreptul sa beneficieze de acest sprijin”, a afirmat Chiliman.

Primarul a subliniat ca acest proiect initiat de Guvern a fost posibil gratie cetatenilor sectorului 1 si Primariei, dar si ministrului de Externe, Titus Corlatean, care a sprijinit neconditionat acest program, inca de pe vremea cand „USL era in opozitie”.

„Cand USL era in opozitie, cetatenii sectorului 1 si-au exprimat sustinerea prin 10.000 de semnaturi. Titus Corlatean a sustinut si atunci proiectul nostru si acum, in calitate de ministru”, a spus primarul, multumindu-i ministrului, care a fost prezent la conferinta de presa organizata la sediul administratiei locale.

Andrei Chiliman a dat asigurari ca bugetul local are resursele necesare pentru a demara programul de reabilitare a celor aproape 30.000 de case de locuit din sectorul 1.

La randul sau, Titus Corlatean a declarat ca ‘initiativa Guvernului ‘ este una echitabila si stabileste un ‘tratament egal tuturor cetatenilor’.

„Este un act normativ care respecta dreptul autoritatii locale, care are resurse, dorinta si pricepere sa extinda programul de reabilitare termica”, a spus Corlatean.

Potrivit legii, metodologia de aplicare a ordonantei urmeaza sa fie votata de consilierii locali. Cererile se pot depune la registratura autoritatii locale imediat dupa ce se stabilesc masurile respective.

Reabilitarea termica a caselor nu ia in calcul si lucrari asupra caselor de patrimoniu, mentiunea primarului Chiliman fiind insa ca in cazul in care Ministerul Culturii va da aviz favorabil de reabilitare pentru aceste case programul se va aplica.

Primaria Sectorului 1 va finaliza reabilitarea termica a blocurilor de locuinte la sfarsitul anului 2013. Reabilitarea termica a caselor va putea incepe din 2014 si va viza locuintele cu proiecte de constructie intocmite in perioada 1950-1989.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro