Angajații Institutului Inimii din Cluj, în a doua zi de protest, după ce o parte dintre ei au primit salarii mai mici
Aproximativ 50 de asistente şi infirmiere de la Institutul Inimii ‘Niculae Stăncioiu’ din Cluj-Napoca au protestat, joi, pentru a doua zi consecutiv, faţă de reducerea veniturilor salariale, anunță Agerpres. Protestatarii spun că, în cazul în care problemele lor nu vor fi rezolvate, vor declanşa greva generală.
Participanţii la protest au purtat afişe cu mesaje precum ‘Nu vrem salarii ‘speciale’, dar merităm salarii normale’, ‘Vrem spor maxim pentru efort maxim’ şi au scandat ‘Vrem dreptate’, ‘Nu ne umiliţi’, ‘Sporuri cuvenite’.
Managerul Institutului Inimii, Florin Crişan, a declarat, pentru Agerpres, că o parte din salariaţi au primit salarii reduse şi că nemulţumirile lor sunt îndreptăţite.
‘E vorba de personal medical care, în această lună, a primit partea de salarii fără a se aplica deocamdată regulamentul nou de sporuri. În condiţiile în care noi avem un procent de 21% nu reuşim să ne încadrăm în acest procent alocat de minister şi pentru moment am acordat doar salariile, fără a aplica regulamentul. Încercăm, prin discuţii cu ministerul, să obţinem un procent mai mare. Sunt categorii de personal care, prin aplicarea acestui regulament şi coroborat cu cuantumul sporului alocat nouă, pierd la venituri’, a precizat Florin Crişan.
Și angajații Spitalului Clinic de Urgență din Cluj, Institutului Clinic de Gastroenterologie și Hepatologie din Cluj au protestat zilele trecute împotriva noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor.
Angajații din sistemul sanitar au primit, în jurul datei de 15 aprilie, primele salarii (aferente lunii martie) după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor. Chiar și după ce salariile au venit, printre angajații din sistem domnește în continuare confuzia. Cadre medicale consultate de HotNews.ro spun că există spitale în care salariile s-au dublat, dar, în același timp, există și situații în care, în același spital, sunt înregistrate atât creșteri de câteva sute sau mii de lei, cât și scăderi de până la 3.000 de lei. Ministrul Sănătății admite că salariile a 10% dintre angajații din sistem scad și cere ca tăierile să fie acoperite din fondurile proprii ale spitalelor. O soluție considerată doar una „temporară” de sindicatele din sănătate, din cauza lipsei de fonduri. (Pe larg aici).
Citește si: