Sari direct la conținut

Angajații STB și-ar putea primi salariile cu o întârziere de câteva zile fiindcă rectificarea bugetară nu a fost aprobată de Consiliul General

HotNews.ro
Autobuz STB, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Autobuz STB, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Angajații STB și-ar putea primi salariile cu o întârziere de câteva zile fiindcă rectificarea bugetară nu a fost aprobată. Proiectul s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General de pe 31 octombrie, însă ședința nu s-a mai ținut deoarece PNL nu a votat ordinea de zi din motive politice. Acum se încearcă convocarea unei noi ședințe de îndată, pentru a rezolva această urgență, fiind discuții între PNL și USR, cele două partide cel puțin teoretic având majoritate în CGMB, rămâne însă de văzut dacă și în practică.

Contactat de HotNews.ro, primarul general, Nicușor Dan spune că nefiind aprobat încă proiectul de rectificare bugetară, prin care se suplimenta cu circa 320 milioane lei subvenția pentru STB, nu sunt banii de salarii. „O să convocăm o ședință CGMB săptămâna viitoare, luni-marți, după discuțiile cu grupurile politice din CGMB și sperăm că proiectul de rectificare va fi aprobat. Noi avem bani disponibili, nu este nicio problemă, dar nu îi putem vira fără să avem votul Consiliului. Angajații STB își primesc salariile pe 13, lichidarea pentru octombrie. Dacă rectificarea va fi aprobată, va fi o întârziere de 2-3 zile, până la finalul săptămânii viitoare maxim”, a explicat Nicușor Dan pentru HotNews.ro.

Am vorbit și cu reprezentanți ai PNL și USR București, dacă sunt motive ca să nu convoace ședința sau să nu aprobe rectificarea.

Stelian Bujduveanu, consilier general PNL și viceprimar, spune că grupul său politic dorește convocarea unei ședințe de îndată și aprobarea proiectului de rectificare.

„Astăzi ne întâlnim cu ceilalți lideri de grup să discutăm convocarea unei noi ședințe, de îndată, pentru că riscul iminent este ca anumite entități ale Primăriei Municipiului București să primească cu întârziere salariile, vorbim de STB, Teatrul Stela Popescu și alte entități. Din ce înțeleg pe surse de la colegii din Consiliul General, anumite grupuri, cum ar fi grupul USR, nu dorește să voteze o rectificare de îndată ci să amâne. Nu înțeleg motivele, dar riscul la care expun primarul și Primăria Municipiului București este acela de a crea întârzieri la plata salariilor”, a declarat Stelian Bujduveanu pentru HotNews.ro.

Întrebat de ce grupul PNL nu a votat ordinea de zi a ședinței de Consiliu General de săptămâna trecută, ca să se poată aproba rectificarea, acesta a invocat motive politice.

„Data trecută toată ordinea de zi nu a fost aprobată din considerente politice, nu doar rectificarea, noi nu am avut o problemă cu rectificarea în sine, care fusese discutată anterior cu primarul general, ci a fost o chestiune politică fiindcă primarul nu făcuse raport la mai multe proiecte depuse de consilierii generali ca să poată intra pe ordinea de zi. Noi acum vorbim doar de o ședință de îndată, pe ordine de zi să intre doar urgențele, nu alte proiecte”, a explicat Bujduveanu.

Întrebat dacă se rupe alianța între PNL și USR la nivelul CGMB, Bujdujeanu a declarat că PNL se va ține de angajamentele luate în fața bucureștenilor.

Am vorbit și cu Vlad Voiculescu, președintele USR București. Acesta spune că USR nu are nicio problemă cu rectificarea și că o va vota, iar în această situație s-a ajuns din cauza PNL, care la ședința CGMB de săptămâna trecută nu a votat ordinea de zi.

  • „Rectificarea bugetară a fost pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General de săptămâna trecută. PSD și PNL nu au aprobat ordinea de zi și au ieșit din ședință. USR București a semnalat încă de atunci că vor apărea probleme în primul rând pentru funcționarea Primăriei și a instituțiilor, sunt salarii de plătit și alte obligații care trebuie îndeplinite.
  • Soluția este convocarea unei alte ședințe. Din ce știu eu sunt discuții între liderii de grup de la CGMB. Rolul meu ca lider politic al USR București este să dau un ok politic când există o ordine de zi agreată. Presupun că asta se va întâmpla în curând. Noi nu avem nimic împotriva proiectului de rectificare, vom vota.
  • USR București are toată deschiderea. Cred că este regretabil ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută și în general felul în care PNL s-a poziționat în ultimele luni fie în coaliție cu USR, așa cum am promis cu toții electoratului în 2020, fie în barcă cu PSD atunci când le-a fost mai comod.
  • Sper ca după vestita întâlnire de la Sinaia lucrurile să se clarifice în PNL și să-și respecte promisiunile făcute electoratului în campanie.USR București a fost loial atât promisiunilor făcute de electorat, și tuturor partenerilor, primarului Nicușor Dan și paretenerilor de coaliție”, a explicat Vlad Voiculescu.

Întrebat dacă USR dorește să rupă alianța cu PNL la nivelul CGMB, acesta spune că nu.

„Noi să rupem alianța cu PNL? De unde asta? Noi am făcut o promisiune față de bucureșteni și respectăm această promisiune. Noi susținem primarul general, proiectele primarului general și susținem, de asemenea că USR plus PNL plus PMP ar trebui să termine acest mandat așa cum au început, împreună. Noi nu am votat niciodată împreună cu PSD niciun proiect. PNL în schimb a făcut asta de mai multe ori și schiar săptămâna trecută am avut o ședință de Consiliu general convocată după negociere între primarul general și partidele din coaliția de dreapta după care PNL s-a sucit în timpul ședinței și nu a putut fi aprobată rectificarea”, a explicat Vlad Voiculescu.

Proiectul de rectificare bugetară propune majorarea subvenției la STB cu circa 320 milioane lei, de la 1,171 miliarde lei la 1,491 miliarde lei. Cheltuielile salariale în 2023 sunt de circa 970 milioane lei. STB are circa 11.000 de angajați. Șoferi/vatmani sunt puțin peste 4.500, restul fiind personal auxiliar precum mecanici sau vânzători de bilete.

Ședința de pe 31 octombrie a Consiliului General nu s-a ținut deoarece PNL nu a votat ordinea de zi propusă de primarul general. Liberalii au reproșat primarului general că aparatul de specialitate al primarului nu a redactat rapoartele de specialitate la proiectele de hotărâre depuse de consilierii generali, ca acestea să poată intra pe ordinea de zi. Aceștia au mai fost supărați de faptul că primarul nu a venit la ședință, acesta fiind pe drum de la conferința din parcul IOR, unde a anunțat că a amendat proprietarii cu 35 milioane de euro fiindcă au diminuat spațiul verde.

  • „Alături de colegii mei din grup am solicitat de nenumărate ori ca angajații din subordinea primarului să întocmească rapoarte de specialitate pentru proiectele propuse de consilierii generali. Există astăzi câteva proiecte care încă așteaptă rapoartele de specialitate din partea direcțiilor din PMB.
  • Considerăm că prin refuzul primarului de a întocmi aceste rapoarte se limitează nelegal dreptul de a propune, dezbate și a aproba hotărâri pentru bucureșteni. Astăzi tragem un semnal de alarmă, consilierii generali PNL nu vor vota ordinea de zi a ședinței CGMB până când toate proiectele propuse nu vor avea rapoarte de specialitate pentru a fi introduse pe ordinea de zi.
  • Mai atragem atenția primarului general că mai sunt proiecte de hotărâre aprobate care nu sunt puse în aplicare de aparatul de specialitate a primarului general”, a declarat consilierul general PNL Răzvan Socolovici.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro