Anti-melancoliile d-lui Patriciu: Deturnari semantice si erori istorice
Daca tacea, filosof ramanea, ori arhitect cu mare succes in business. Ignorand acest intelept precept, dl Dinu Patriciu ii raspunde in “Adevarul” lui Andrei Plesu (se ocupa, in trecere, si de mine). Se straduie sa-si lamureasca preopinentul si cititorii de ce si-a ingaduit sa-l trateze pe Gabriel Liiceanu cu o suverana, prin nimic justificata, condescendenta (ba chiar mai rau, pentru ca textul sau de vinerea trecuta friza insulta).
Efectueaza un concis excurs in fenomenologia disidentei romanesti, ma anunta ca, spre deosebire de mine (“odrasla de activisti comunisti”) el, adaug eu, de doua ori ginere de activisti comunisti, dar altminteri venind din randul victimelor regimului, ceea ce este adevarat si pentru care il asigur de empatia mea, a citit “Letters from Prison” de Adam Michnik intr-o copie xerox care circula prin Bucurestiul devenit o colonie concentrationara.
As mai adauga ceva, un lucru pe care l-am scris in decembrie 2009, cand dl Patriciu a recurs la acelasi atacad hominemin ce ma priveste: acolo unde eu am spus adio, deci in lumea nomenklaturii vechi si noi, domnia sa a spus bun gasit.
..
Abia astept memoriile d-lui Patriciu pentru a afla ce alte lecturi subversive intrau pe lista cartilor ce aveau sa pregateasca saltul in politica, dupa decembrie 1989, al celui care urma sa devina promotorul “tanarului liberalism”. Mi-e teama ca nu “Main Currents of Marxism” de Leszek Kolakowski, “The Russian Revolution” a lui Richard Pipes ori biografia lui Stalin de Boris Souvarine.
Daca le-ar fi citit n-ar fi comis astazi o noua gafa istorico-politica scriind ca mensevic inseamna “aproape bolsevic”. Nu, domnule Patriciu, din 1903 si pana astazi,mensevic inseamna anti-bolsevic.Mensevicii au pierdut partida, dar nu si-au pangarit constiintele, nu au avut sange pe maini, nu au macelarit tari si popoare, nu au adus la putere un regim terorist-barbar care a durat peste sapte decenii (in 1920, deci sub Lenin, erau mai multi detinuti politici in Rusia decat fusesera in anii cei mai represivi ai tarismului).
Va rog sa ma credeti, pana una-alta, pe cuvant.A la rigueur, va pot oferi o incitanta si instructiva bibliografie. Un joc retoric al lui Adam Michnik se transfigureaza astfel, sub semnatura d-lui Dinu Patriciu, in perpetuarea deturnarilor semantice din ratiuni politice.
Istoria sectelor revolutionare abunda in anateme, schisme, excomunicari, chiar executii ale celor care erau ori ar fi putut fi vinovati de pacate doctrinare. In cazul socialismului rus, mensevismul era vazut ca un pacat suprem, o culpa impardonabila, iar mensevicii au fost prigoniti fara mila pentru ca s-au opus blanquism-ului iresponsabil al pucistuluiMaximilienLenin.
In Romania stalinizata, Gheorghiu-Dej perora despre necesitatea eliminarii „mostenirii mensevic-gheriste”. Vina lui Dobrogeanu-Gherea, acest mensevic din Balcani, era ca s-a indoit de vocatia umanista a unei revolutii proletare de tip leninist ( Cristian Preda a publicat acum cativa ani un excelent articol pe acest subiect). Asemeni Rosei Luxemburg, Gherea a fost socat de aventurismul liberticid al bolsevismului.
Nu toti socialistii, si in mod cert nu mensevicii, au suferit de tiranofilie…
Scrie dl Patriciu:“Nu poate fi acceptată pervertirea societăţii româneşti de către nonvalorile din politică, prin corupţia instituţionalizată, prin încercarea inconştientă de a ne readuce la starea dinainte.
Nu e vorba despre partizanat politic, ci despre viitorul ţărişoarei, cum o numeşti. E treaba intelectualilor oneşti să dezvolte anticorpii acestei maladii”.Starea dinainte? Se refera dl Patriciu la strategia mexicanizarii Romaniei in perioada guvernarii Nastase? Ori poate ca-si aminteste de o Romanie fara DNA, programata sa ramana pe veci un paradis kleptocratico-oligarhic? De ce crede domnia sa ca onesti sunt doar intelectualii atasati “demolarii dictaturii Basescu”, iar aceia care refuza sa raspunda “Prezent!” la apelul sau si al domnului SOV, sunt prin definitie fiinte nevertebrate, lachei, valeti, “pitigoi paranoici” aflati ” in slujba golaniei”? Cat despre aceasta formula, “golanie”, fie-mi permis sa o las acum necomentata.
Voi spune doar ca, in pofida serenitatii abil afisate, dl Patriciu se enerveaza usor. Iar cand se enerveaza, are ticuri verbale similare cu ale lui Ion Iliescu: cei care ii displac devin automat “puslamale”, “secaturi”, ”golani”, “fiinte parsive”, “nemernici” etc
Analogia finala Liiceanu-Heidegger este menita sa trimita la una mult mai importanta pentru petromagnat, anume aceea dintre actualul presedinte al Romaniei si Fuhrer-ul celebrat la un moment dat ( o teribila eroare!) de autorul luiSein und Zeit.
Intram pe un teritoriu destul de riscant cu acest gen de comparatii. Tema Heidegger si nazismul – o tema tragica pentru ca vorbeste despre contorsionatul destin al intelectualilor in ceea ce Hannah Arendt a numit „secolul furtunilor ideologice” – a facut sa curga multa cerneala si in mod cert nu se preteaza unor asemenea insinuari cu tinta atat de meschina. Apoi, cum s-a mai scris pecontributors, ar fi cazul sa nu operam cu duble standarde si, daca tot il condamnam pe Heidegger pentru orbirea sa politica, sa nu uitam cum au capotat la stanga un Jean-Paul Sartre ori un Georg Lukacs.
Dl Patriciu nu este primul dintre adversarii proiectului politic al lui Traian Basescu care recurge la acest gen de comparatii imposibil de sustinut. Au facut-o, din similare ratiuni partizane, si oameni specializati in istoria filosofiei germane din veacul al XX-lea, ceea este intristator pentru cei care stim cum au stat lucrurile in acele insangerate decenii. O spun fara urma de ezitare: analogii absurde de acest gen tin de banalizari deliberate ale catastrofei naziste.
Ceea ce un istoric de talia lui Saul Friedlander numeste antisemitismul redemptiv, ideologia obsesiv-eliminationista, in final exterminista, a nazismului, nu exista sub nici o forma in viziunea celui pe care aceste legende au menirea sa-l desfiinteze simbolic prin perpetua diabolizare (ce altceva este comparatia aberanta a lui Traian Basecu cu Hitler?)
Pentru binele unei discutii oneste si civilizate, cred ca asemenea enormitati ar trebui cu grija ocolite.
Nu pentru ca l-ar compromite cumva pe Gabriel Liiceanu ori pe alti intelectuali care refuza sa se inregimenteze in tabara falsului anti-bonapartism. Ridicolul ii pandeste insa pe aceia care, sfidand adevaruri istorice arhicunoscute, continua sa repete sloganuri menite sa anestezieze spiritul critic si sa genereze primejdioase fobii colective.
INTERVIURILE HotNews.ro