Anul in care procurorii au dat iama printre medici. Cui si la ce foloseste?

Niciodată nu a fost aşa. Fie că s-a început urmărirea penală împotriva lor, fie că au fost condamnaţi, peste 100 de angajaţi din sistemul medical au avut de-a face, doar în 2014, cu procurorii anticorupţie. Peste jumătate din ei sunt medici, restul fiind funcţionari, farmacişti sau asistenţi. Printre cei peste 100 sunt şi patru foşti înalţi demnitari, doi directori de spital şi patru şefi de clinică.

Tot în 2014, patronul uneia dintre cele mai puternice reţele medicale private s-a sinucis în urma unei investigaţii de corupţie, iar omul aflat astăzi la conducerea Colegiului Medicilor România a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese. Cui şi la ce foloseşte această furtună perfectă?

Nu doar procurorii, ci şi inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au dat iama în lumea medicală românească. În 2014, ANI a deschis dosare vizând incompatibilitatea sau conflictul de interese pe numele a 45 de medici, printre care 17 directori de spital şi 12 şefi de clinică.

Dar cazurile sunt foarte diferite. Între oncologul din Miercurea Ciuc care primea de la fiecare pacient 50 de lei în plic şi un pachet de cafea pentru o consultaţie şi reţeaua de medici bihoreni care au furat 5 milioane de euro din bugetul asigurărilor de sănătate distanţa este mare. Sigur, pentru un inspector Javert nu contează dacă ai furat o pâine când îţi era foame sau o turmă de porci când erai deja sătul, dar realitatea are mai multe nuanţe decât comentatorii care afirmă că „toţi medicii fură”, sau decât Vasile Astărăstoae care vede campanii împotriva medicilor ca pe vremea lui Stalin.

În toamnă am studiat pe viu cum funcţionează mecanismul american de anticorupţie în sănătate. O sumă imensă de bani publici circulă în sistemul medical american şi mulţi încearcă (da, şi acolo) să fure din ei. Prea mulţi. Dar, mi-a explicat unul din membrii unităţii FBI de luptă împotriva corupţiei medicale, „noi ne concentrăm pe cazurile care au cel mai mare impact asupra resurselor financiare din sănătate şi de unde putem recupera cei mai mulţi bani”.

În sistemul nostru medical reţelele de medici-hoţi sunt cele mai devastatoare. Cum e cea maramuşeană formată din 14 oameni care au furat milioane de Euro decontând reţete false. Sau morişca condusă de soţia fostului patron Polisano care a furat aproape 2 milioane de euro din bugetul asigurărilor de sănătate. Sau baronii spitalelor din Constanţa care au încercat să trucheze licitaţii de peste 6 milioane de euro.

Sigur că atunci când văd cazuri care implică astfel de sume iar apoi află, a doua zi, că un coleg a fost ridicat de procurori pentru că primea 50 de lei în plic, medicii încep să creadă mai degrabă în teoriile conspiraţioniste ale incompatibilului Astărăstoae. E uşor să crezi aşa ceva mai ales că atât cazurile de milioane de euro cât şi cele de sute de euro sunt rezolvate cu ajutorul SRI-ului.

Dilema nu e atât morală, cât una de eficienţă. SRI-ul nu are suficiente microfoane pentru câte plicuri circulă astăzi prin spitalele din România. Dar are suficiente pentru cazurile de mare corupţie prin care sunt furaţi o bună parte din miliardele de lei pe care noi le punem deoparte pentru sănătate.

10.886.326 de Euro sunt banii potenţial salvaţi în 2014 de procurorii care au luptat împotriva corupţiei din sistemul medical. Dar peste 98% din această sumă a fost recuperată prin rezolvarea a doar patru cazuri de mare corupţie.

Ofiţerii SRI care, în loc să urmărească marii rechini, sunt puşi să alerge după plicuri de 50 de lei, nu fac altceva decât să dea apă la moară discursurilor de tip Astărăstoae. Sau poate intenţionat sunt ţinuţi ocupaţi cu plevuşca, ca să nu aibă timp pentru altceva…

La rându-le, procurorii de tip Javert nu vor reuşi niciodată să stârpească obiceiul plicurilor din spitale. Există doar două soluţii pentru a stopa această cutumă.

Fie creşterea salariului minim al medicilor măcar la nivelul celor din Ungaria sau Polonia dar apoi pedepsirea dură a oricui este prins. Nu ca acum, când medicul e ridicat de procurori şi dat la TV, apoi primeşte cu suspendare fiind obligat să returneze doar conţinutul plicului din ziua în care a fost prins.

Cealaltă soluţie este fiscalizarea plicurilor şi definirea clară a unui mercurial în cazul în care pacientul doreşte să ofere aceste plicuri – posibilitatea este prevăzută deja în legea 46/2003 unde scrie că „pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii”.

Dar niciun ministru al Sănătăţii din ultimii ani nu a reuşit să treacă o astfel de lege, în bună parte şi din cauza opoziţiei acelor „mari domni” doctori din marile spitale care încasează, pentru o singură operaţie, plicuri care conţin nu 50 de lei, ci între 500 şi 2000 de euro, sume pentru care nu plătesc vreun impozit. Să nu ne ascundem după deget, toţi ştim de existenţa lor, mulţi le cunoaştem numele, iar lăcomia rămâne păcatul de neiertat al acestor oameni, în ciuda iscusinţei lor profesionale.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, lucrează la o astfel de lege şi, spre deosebire de predecesorul său, Eugen Nicolăescu, va lua drumul Parlamentului pentru a încerca aprobarea ei. La sfârşitul acestei luni vom vedea şi cum va arăta proiectul şi cum vor reacţiona „marii domni”. Să sperăm că legea va fi acceptabilă, iar „marii domni” suficient de puşi pe gânduri de cei peste 100 de colegi care s-au văzut nevoiţi în 2014 să bea o cafea cu procurorii.

Dar până la apariţia uneia din cele două soluţii menţionate, SRI & co. ar trebui să aplice principiul FBI de luptă împotriva corupţiei medicale: „concentrarea pe cazurile de unde se pot recupera cei mai mulţi bani”. Poate că procurorul Javert are dreptate în teorie, dar lumea în care trăim e una practică. Şi chiar şi Javert, personaj de roman, a sfârşit rău: urât de cititori şi ucis de autor.