Aproape o jumătate de tonă de scoici a fost găsită fără acte în Portul Constanța
HotNews.ro
Polițiștii de frontieră au descoperit luni 450 de kilograme de scoici fără acte, într-o autoutilitară din Portul Constanța, conform News.ro.
Șoferul care le transporta este un bărbat în vârstă de 29 de ani, fără permis sau autorizație de pescuit valabilă.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în Portul Constanţa, un cetăţean român care conducea o autoutilitară şi transporta 450 kilograme de scoici (midii), fără documente de proveninţă”, a anunţat Garda de Coastă.
Midiile au fost găsite în compartimentul pentru marfă. Scoicile au fost aruncate înapoi în apă, iar polițiștii efectuează cercetări pentru pescuit fără licență sau autorizație