Arabia Saudita a arestat 113 militanti Al-Qaeda
Ministerul de Interne saudit a anuntat, miercuri, ca a arestat 113 militanti Al-Qaeda care planuiau atentate ce aveau ca tinte rafinarii petroliere. Suspectii arestati proveneau atat din Arabia Saudita, cat si din Yemen, Bangladesh, Eritreea, si Somalia si erau sustinuti de reteaua Al-Qaeda din Yemen, scrie Reuters.
Cei 113 militanti erau organizati in trei celule, dintre care doua planuiau atentate sinucigase in Provincia de Est, unde se gaseste cea mai mare rafinarie de petrol din lume.
Potrivit purtatorului de cuvant pe probleme de securitate, Mansour al-Turki, „cei 12 militanti din cele doua celule erau teroristi sinucigasi. Avem probe solide impotriva tuturor celor arestati ce arata ca planuiau un atentat in Arabia Saudita”. Autoritatile au anuntat ca au confiscat arme, munitie si centuri cu explozibil ce apartineau militantilor.