„Are un nume”. Pe cine învinovățește Peiu pentru cea mai mare scumpire a curentului electric din UE
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a comentat datele publicate vineri de Eurostat, care arată că România a înregistrat cea mai mare scumpire a electricității la nivelul UE, și i-a criticat pe cei din PSD și PNL, dar și pe președintele Nicușor Dan.
Conform datelor Eurostat, prețurile la energia electrică pentru consumatorii casnici au crescut în România cu 51,9% în primul semestru din 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. Este cea mai mare scumpire înregistrată în UE.
Țara noastră este pe primul loc și în clasamentul prețurilor raportate la puterea de cumpărare.
„În primul semestru din 2026, înainte de criza din această vară și de închiderea centralei de la Cernavodă, România avea cel mai mare preț la electricitate pentru gospodării. Noroc cu Eurostat-ul că mai aflăm și noi cum stăm, că guvernul nostru nu se învrednicește să ne comunice nivelul prețurilor din țară”, a scris Petrișor Peiu, vineri, pe Facebook.
El a criticat modul în care au guvernat PSD și PNL, dar a făcut referire și la șeful statului.
„Nimic nu poate exprima mai bine falimentul moral al guvernării maxim de penibile din jurul simbiozei mizerabile PNL-PSD! Regimul care a patronat atingerea pragului de jos a perioadei post revoluționare din țară are un nume: regimul Nicușor Dan”, a mai declarat liderul senatorilor AUR.