Skip to content
Atacul asupra instalatiilor petroliere, Foto: Captura video

Armamentul folosit în atacurile din Arabia Saudită "provine din Iran" (coaliția care intervine în Yemen)

Armamentul folosit în dublul atac împotriva instalațiilor petroliere din Arabia Saudită este de proveniență iraniană, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al coaliției care intervine în Yemen împotriva rebelilor Houthis, scrie AFP.

„Ancheta continuă și toate indiciile arată că armele folosite provind din Iran”, a precizat purtătorul de cuvânt al coaliției, colonelul saudit Turki al-Maliki.

Un atac cu drone revendicat de rebelii yemeniţi houthi a declanşat incendii la două instalaţii petroliere ale gigantului Aramco în Arabia Saudită. A fost al treilea atac de acest gen în ultimele cinci luni împotriva infrastructurilor gigantului petrolier. După atac, Riadul a fost nevoit să îşi reducă producţia de petrol la jumătate, ceea ce reprezintă aproximativ cinci milioane de barili de ţiţei pe zi, 6% din producţia mondială de petrol pe zi, potrivit cotidianului american Wall Street Journal.